Distribuți acest articol

Președintele Klaus Iohannis devine pe zi ce trece cea mai mare dezamăgire politică din ultimii 31 de ani. Un președinte absent, iubitor de vacanțe, neimplicat în societate sau cum spunea Eminescu, conduce țara cu guverne provizorii.

Pe 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române, președintele Klaus Iohannis nu a fost în stare nici măcar să scrie două rânduri pe Facebook pentru națiune, în memoria marelui erou național Alexandru Ioan Cuza.

Echipa de comunicare de la PNL i-a redactat un comunicat pe care la postat pe pagina sa de Facebook, dar au uitat să îl pună și pe a președintelui Klaus Iohannis. O mare rușine!

Ultima postare a președintelui este de la deschiderea centrului de vaccinare de la Romexpo, care s-a dovedit a fi pustiu și cu majoritatea secțiilor închise la câteva zile de la inaugurare, ca mai toate proiectele acestor trădători ce ne conduc.

Klaus Iohannis a absentat nemotivat de la evenimentele zilei de 24 ianuarie, și așa foarte puține, și organizate în derâdere sau chiar deloc în unele județe. Klaus Iohannis este o rușine națională, un om execrabil și lipsit de respect față de tradițiile și istoria neamului românesc. Klaus Iohannis este un om care și-a bătut de românii care l-au primit cu brațele deschise și i-au oferit două mandate în fruntea acestei țări.

————————————————————————————————

————————————————————————————————

Suntem noi săraci și la coada Europei, dar ne iubim tradițiile, istoria și neamul. Românii au ieșit în stradă la Iași de ziua Unirii și au arătat că România e vie. ”Ea” merge înaintea politicienilor îndărătnici și trădători de țară, ne-a arătat încă o dată că iubește tricolorul și luptă pentru idealurile sale nemuritoare, Basarabia și Bucovina de Nord.

Klaus Iohannis, cel care l-a uitat pe Eminescu, omul care și-a bătut joc de Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie nu mai merită să rămână în fruntea statului.

Eminescu trăiește prin noi și Eminescu suntem toți, iar lupta lui merge înainte prin faptele noastre, ale tuturor românilor de pretutindeni.

„Cine ține cu străinii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia.”

Să luăm aminte la vorbele poetului și să mai punem o dată pe fugă acești tâlhari ce sug sângele națiunii române. Batjocura lui Iohannis la adresa culturii naționale și a marelui poet național Mihai Eminescu nu trebuie să rămână nepedepsită.

Klaus Iohannis, profesorul, ne-a promis România Educată și azi după atâția ani în fruntea țări o avem analfabetizată, cu sute de mii de copii fără acces la această mascaradă numită școala online. Klaus Iohannis ne-a oferit România plagiată, a lipsei de cultură, a copiilor abandonați de școală, o adevărătă tragedie națională. În tot acest mandat Iohannis a fost un exemplu de lider jalnic care nu a făcut nimic altceva pentru români în afară de a juca teatru, în rolul eroului salvator.

Klaus Iohannis, mult plimbatul

În vacanțe fel de fel

Prin țările lumii, pe banii românilor.

Klaus Iohannis este primul președinte care a cheltuit 1 milion de euro în primele 6 luni de mandat pe vacanțe. Acest președinte călător și-a bătut joc de întreaga națiune care abia își poate plăti facturile la energie din cauza mafiei pe care ei o controlează și încasează sute de milioane de euro pe spatele prăpădiților de români.

Klaus Iohannis este președintele care a distrus economia, omul care ca umilit țăranul român prin închiderea piețelor și a distrus micul comerciant român. Acest om a produs un dezastru din punct de vedere economic pentru România, dezastru pe care noi îl vom plăti în următorii zeci de ani.

A îndatorat țara cu zeci de miliarde de euro împreună cu GUVERNUL MEU, iar noi nu mai avem unde să muncim, de unde să mai cumpărăm produse românești, ne-au închis afacerile, restaurantele și băncile lor ne apasă tot mai tare să le plătim creditele.

Klaus Iohannis, tu nu mai ești președintele nostru și noi nu mai suntem românii tăi, e timpul să pleci și i-a cu tine și șleahta de hoți pe care o numești ”Guvernul meu”. De nu vei pleca, neamul românesc se va ridica și pe voi tâlharilor din palate vă vom alunga.


Distribuți acest articol