Este adevărat că această umflare în pene a președintelui n-ar fi fost posibilă fără hoardele de lingăi care roiesc prin jurul lui, dar un om cu capul pe umeri ar fi trebuit să-și vadă lungul nasului și să nu se apuce acum să dea sfaturi și în economie, și în pandemie și în cine mai știe ce domeniu. De prima dată când a venit la București, să se joace de-a premierul de la Grivco, aroganța lui Iohannis m-a speriat. Acum, la atâția ani de atunci, ea a atins dimensiuni inimaginabile. Iohannis a ajuns un dictator și, ca orice dictator, consideră că el nu este niciodată de vină, deși deține puterea deplină în stat, prin politrucii pe care i-a uns peste tot în funcții. Așa a procedat și aseară, când a ieșit la televizor să ne spună că avem o criză și trebuie luate măsuri urgente de stopare a ei.
Nu știu cine ți-a scris discursul, care se voia a fi emoțional, cu „574 nu este un număr, sunt 574 de inimi de români care au încetat să bată”, dar cred a greșit la numărătoare. Nu datele reprezentând numărul de bolnavi sau de morți de Covid trebuia să-ți dea să le citești de pe foaie ca un papagal cu zero empatie, ci altele. De pildă, trebuia să zici așa:
„24.06.2021 nu este un simplu număr, ci este ziua în care eu, Klaus Iohannis, m-am lăudat: Campania de vaccinare a fost un succes, practic am oprit pandemia”
„18.09.2021 nu este un simplu număr, ci este ziua în care eu, Klaus Iohannis, am afirmat: Golful se poate practica la orice vârstă și încurajez pe cât mai mulți români să descopere acest frumos sport care oferă multe satisfacții”
„25.09.2021 nu este un simplu număr, ci este ziua în care eu, Klaus Iohannis, am participat fără mască la Congresul PNL, bătându-mi joc de toate legile în vigoare.
Acestea sunt adevăratele cifre pe care trebuia să le prezinți românilor, domnule președinte. Acestea sunt cifrele care vă acuză, pe dumneata și pe marionetele și lingăii care-ți ciugulesc din palmă, indiferent că sunt de la PNL sau de la PSD. Voi nu sunteți cei care au salvat România, așa cum vă lăudați când ne-ați cerșit votul, voi sunteți cei care au îndatorat-o, au măcinat-o lent, iar acum o omoară cu zile. Îl aveți pe conștiință pe fiecare dintre sutele de români care pierd zilnic lupta cu moartea, victime ale unui stat eșuat, ale unui premier scelerat și ale unui președinte iresponsabil și nepăsător. Și nu pe crosa de golf ar trebui să pui mâna, domnule președinte, de acum înainte, ci pe o cazma, și să te apuci să sapi gropi cu ea. Căci așa vei rămâne în istorie: Iohannis, groparul României.