Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că, în momentul în care crești impozitarea pe venituri, oamenii câștigă mai puțin, iar cererea scade. Isărescu avertizează că dacă corecția fiscală nu atinge nivelul pe care și-l doresc instituțiile internaionale și piețele, o va plăti „cine te aștepți mai puțin.
Ce a mai spus Guvernatorul:
- „La riscul de țară suntem cotați sus de tot. Când corecția se face prin mecanisme de piață e mult mai greu de controlat și o plătește cine te aștepți mai puțin.”
- „Se duce pe curs, deci nu o să mai intre bani în țară. Noi dacă avem acum o rezervă extraordinară, chair dacă protejăm presiunile pe curs, dispare lichiditatea din piață, deci cresc dobânzile”, a precizat Isărescu.
- „S-ar putea să asistăm la o creștere a dobânzilor în piață, fără ca noi să mișcăm câtuși de puțin rata de politică monetară, dacă nu vom avea tăria să facem o corecție și o ajustare fiscală și consolidare fiscală în mod conștient cu instrumentele pe care le avem la dispoziție”.
- Lipsa relativă de forță de muncă continuă să ofere angajaților o putere mai mare de negociere.
Numai creșterea impozitelor directe duc la creșterea inflației / Creșterea impozitelor pe venit scade cererea agregată
“Numai unele impozite majorate duc la creșterea inflației, anume cele directe pe consum: accizele și TVA. Majorarea impozitelor pe venit, de exemplu, poate să aibă chiar efect contrar. E mai greu de calculat. Creșterea impozitării pe venituri duce la scăderea cererii agregate”, a mai afirmat Guvernatorul BNR.
- „Crești impozitarea pe venituri, oamenii câștigă mai puțin, scade cererea agregată. S-ar putea, în funcție de cererea agregată și oferta agregată ar putea chiar să scadă prețurile dacă majorezi impozitele pe venit”.
„Am spus un lucru foarte clar: această prognoză, perspectivă a inflației este influențată de incertitudini. Nu știm cum va fi în final programul și nici efectele acestor măsuri de plafonare a adaosului comercial. Incertitudinile fac ca prognoza noastră de inflație să sufere. Se poate și în sus și în jos”, a explicat el.