Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, duminică, faptul că este foarte important ca fiecare dintre noi să conştientizeze pericolul pe care îl reprezintă efectele schimbărilor climatice, adăugând că avem responsabilitatea de a ne proteja planeta şi resursele.
„În ultima perioadă resimţim din ce în ce mai mult efectele schimbărilor climatice şi este foarte important ca fiecare dintre noi să conştientizeze pericolul pe care îl reprezintă acestea. Avem responsabilitatea de a ne proteja planeta şi resursele şi de aceea trebuie să dezvoltăm comunităţi sustenabile şi reziliente, cu respect faţă de mediul înconjurător”, a declarat Iohannis la Festivalul „Săptămâna Haferland” de la Criţ, judeţul Braşov.
Nu spune nimic președintele României despre prietenii lui Austrieci care l-au susținut să ajungă stăpân peste poporul român și care taie pădurile țării de vreo 32 de ani. România a pierdut aproximativ 10% din suprafața de pădure după căderea comunismului. În mandatele lui Klaus Iohannis industria care ucide pădurile țării a ajuns la peste 6 miliarde de euro.
Dar Iohannis nu are o problemă cu tăierile de păduri, nu vede nici o legătură între acest lucru și schimbările climatice. Președintele nu știe că arborii preiau din atmosferă CO2 și îl transformă în O2, fixând carbonul în trunchiul plantei.