Justiție

Instanțele anulează pe bandă rulantă diplome – Peste 2000 de falși absolvenți de facultate, în funcții cheie ale statului

Peste 2000 de persoane, angajate în funcții de execuție sau de conducere, în instituții de stat sau private, își exercită profesia în mod ilegal, în baza unor acte de studii false, emise în perioada 2003-2009 de o universitate obscură condusă de Mina Silviu Dobronăuţeanu.

Acești falși absolvenți de studii superioare n-au trecut o zi pe la cursuri, obținând diplomele de licență contra cost. Mulți dintre ei nu au nici măcar examenul de Bacalaureat, inclusiv această diplomă fiind falsificată de aceeași rețea care lucra sub umbrela fundației ERGOROM, paravan pentru Universitatea „Europa Ecor”.

Instanțele de judecată abundă la acest moment de dosare în care procurorii care s-au ocupat de această uriașă anchetă cer ca actele de studii ale falșilor absolvenți de studii superioare să fie anulate. Cele mai multe sunt pe rolul Judecătoriei Sector 4 București. În rechizitoriu se vorbește de 2039 absolvenți care au intrat în posesia actelor de studii apelând la rețeaua de falsificatori coordonată de Dobronăuţeanu.

Expertizele şi constatările grafice efectuate şi răspunsurile primite de la diferite instituții (de învățământ si publice) denotă faptul că Dobronăuțeanu şi alte persoane au falsificat un volum foarte mare de acte de studii, fenomenul infracțional având o amploare deosebită prin prisma perioadei în care s-a derulat, a numărului mare al actelor de studii falsificate şi a consecințelor în plan socio-economic în condiţiile în care există posibilitatea actuală a ocupării fără drept a unor funcţii de către persoane care nu au abilităţile şi cunoştinţele necesare într-un domeniu special, se arată în rechzitoriu.

Ancheta a demarat undeva în anul 2009 și s-a finalizat cu rețineri și arestări în anul 2011, ulterior capii rețelei fiind și condamnați. Însă consecințele faptelor lor se simt abia acum. Falșii absolvenți sunt vânați pur și simplu atât prin România, dar și prin alte state unde s-au refugiat odată ce s-au văzut cu diplome de economiști, ingineri, asistenți medicali etc în mână. Mulți ocupă funcții de conducere în instituții de stat, (camere de comerț, primării, instituții aflate în subordinea primăriilor, CNAIR, DGASPC, chiar și spitale sau cămine de bătrâni). Odată ce diplomele lor vor fi anulate de instanță, aceștia vor fi obligați să dea înapoi salariile încasate ilegal ca angajat în baza unor documente falsificate.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button