ActualitateȘtiri

Înghețarea pensiilor scoate bătrânii în stradă

Guvernul Cîțu a înghețat majorarea pensiilor fapt ce îi scoate pe cei mai săraci dintre români în stradă. Mai mulți pensionari protestează la Ploiești, în fața Prefecturii Prahova. Principala doleanță este creșterea pensiilor cu 40%.

Comisia de avizare a adunărilor publice din Ploiești a autorizat protestul, care va avea loc în fața Prefecturii Prahova.

„Principalul motiv pentru care ieșim în stradă este solicitarea către Guvernul României pentru respectarea Legii 127/2019, cu precădere a măririi punctului de pensie cu 40%, lucru care trebuia să se întâmple încă din septembrie 2020”, a precizat Vasile Robescu, secretarul general al Asociației Pensionarilor „Alături de tine” din municipiul Ploiești.

————————————————————————————————

————————————————————————————————

De altfel, susține Vasile Robescu, îngrijorarea cea mai mare pleacă de la informațiile conform cărora intenția Guvernului ar fi aceea de înghețare a pensiilor.

„Avem informații că acest guvern vrea să înghețe pensiile, ceea ce ar putea să fie un dezastru pentru pensionari. Se ascund în spatele pandemiei și spun că nu sunt bani. Opoziția are un buget creionat în care există bani și de pensii, bani și pentru salarii, dar și pentru investiții”, a precizat Vasile Robescu, secretarul general al Asociației Pensionarilor „Alături de tine” din municipiul Ploiești, care a anunțat pe pagina de Facebook că solicitarea pensionarilor nu este altceva decât „respectarea legilor votate de Parlament și promulgate de Președintele României.

Back to top button