Recomandarea redacțieiȘtiri

Imprimeriile NAȚIONALE CORESI sunt FALIMENTATE cu ordin de la Bogdan Gheorghiu

O grupare de finanțiști vorace jefuiește de ani buni Imprimeriile Naționale CORESI și fac tot posibilul ca instituția să fie falimentată cu scopul clar de ai sustrage activele. Imprimeriile Naționale CORESI au proprietăți ce valorează sute de milioane de euro, inclusiv Casa Presei Libere din București. Majoritatea imobilelor sunt ultra-centrale cu o valoare imobiliară importantă, fapt ce a atras rechinii din servicii și cățeii lor din partide ce se gudură în jurul lor.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu(PNL) l-a numit pe Alin Chițu de la PNL Timișoara în funcția de administrator special al CNI CORESI. Vorbim de un conflict de interese deoarece Alin Chițu face parte din consiliul de administrație la Imprimeria Națională. În data de 15 ianuarie a fost numit și secretar de stat la ministerul de Finanțe. Fostul administrator special Dragoș Constantinescu a fost numit director general la CORESI în condițiile în care a închis suscursalele care aveau profit, respectiv Imprimeria Ardealul Cluj și Imprimeria Oradea. Liberalul Bogdan Gheorghiu a dat mână liberă finațiștilor vorace să falimenteze și să prăduiască activele Imprimeriilor Naționale Coresi.

Alin Chițu de la PNL Timișoara este absolvent de ASE, membru al boardului Imprimeriei Naţionale, administrator special al CNI CORESI. Chițu a mai lucrat ca director la Deloitte România şi a fost expert la Banca Mondială. În perioada 2007-2012 a fost manager în cadrul KMPG.

Cine este Bogdan Gheorghiu?

Domnul Bogdan Gheorghiu are o televiziune care se ocupă ridicat osanale mafiotului șef de la Suceava, Gheorghe Flutur. Are experiență în pupat dosul șefilor mai marilor zilei pentru că a lucrat la OTV-ul local din Suceava. Ca orice lider mafiot de la liberali trăiește din contracte cu statul. În anii 2018 și 2019 a avut nici mai mult nici mai puțin de 144 de contracte de la primăriile liberale. Cum spun sucevenii, firma lui stârnește fluturi în stomac oricărei primării. Gheorghe Gheorghiu a dat cu împumut 100.000 EUR, dar a și luat 35.000 împumut. Odată cu venirea sa la București în funcția de ministru, soția a fost angajată la ministerul ăla cu grade multe, Ministerul Afacerilor Interne, la tovarășul Vela.

Bogdan Gheorghiu este proprietarul companiei B.G. MEDIA SRL și are 281 de contracte cu primăriile din județul Suceava cu o valoare de 1.702.223 RON. Contractele sunt cu atribuire directă așa cum îi place oricărui mafiot liberal de la Suceava. Am atașat și contractele, poate cu ocazia asta DNA Central cercetează puțin combinațiile tovarășului otevist.

Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România a apelat la creditorii CORESI, SC DONAUCHEM ROMANIA și SC WILINITECH SRL pentru a formula plângeri penale împotriva judecătorului sindic de insolvență Dimulescu Gabriela și împotriva Victrix CAPITAL SPRL reprezentată legal de avocatul Ghiță Marius Cristian, administrator judicial al CNI CORESI. SC DONAUCHEM ROMANIA și SC WILINITECH SRL au făcut plângeri penale în calitate de creditori ai CNI CORESI.

3. Dosar penal nr. 1791-P-2020 – stadiu dosar – 10.09.2020 by Matei Florin on Scribd

3. Dosar penal nr. 1791-P-2020 – stadiu dosar – 10.09.2020 by Matei Florin on Scribd

Ce se întâmplă la Cluj Napoca

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a efectuat verificări la Compania Națională a Imprimeriilor CORESI SA şi a stopat punerea în aplicare a preavizelor de concediere emise, în ultima decadă a lunii august 2020, de administratorul special Dragoş Constantinescu şi de administratorul judiciar Victrix Capital SPRL, reprezentat de avocatul Marius Cristian Ghiță, pentru angajații Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj, fără aplicarea procedurii de concediere colectivă prevăzută de Codul Muncii.

Cu toate acestea, administratorul special Dragoş Constantinescu şi de administratorul judiciar Victrix Capital SPRL, reprezentat de avocatul Marius Cristian Ghiță, după 10 zile au demarat procedura de concediere colectivă, disperați fiind să pună mâna pe activele imobiliare ale Imprimeriei Ardealul.

Concedierea abuzivă a angajaților Imprimeriei Ardealul

Sindicatul Liber al Tipografilor din Cluj a transmis companiei, în termenul legal, un raspuns prin care a formulat mai multe obiecţii şi propuneri, reprezentanţii acesteia au răspuns, cu o grabă suspectă, după numai o zi, doar la o parte din obiecţii, dar nu s-au pronunțat deloc cu privire la propunerile sindicatului.

În al doilea rând, anexa la decizia de aplicare a măsurii de concediere colectivă care cuprinde angajații ce urmeaza sa fie disponibilizati nu a fost semnată, conform prevederilor Hotărâririi Guvernului nr. 278/2002., de liderul Sindicatului Liber al Tipografilor din Cluj întrucât administratorul judiciar şi administratorul special nu l-au contactat şi nu i-au solicitat acestuia să semneze anexa respectivă.

Anexa care conține un tabel cu cei 22 de salariați de la Imprimeria Ardealul care urmau să fie disponibilizați a fost semnată, alături de administratorul special şi administratorul judiciar ai companiei Coresi, de liderul sindical George Opaina.

Ori, acesta este liderul Sindicatului Coresi, care-i reprezintă pe salariaţii de la sediul din Bucuresti al companiei, nu liderul Sindicatului Liber al Tipografilor din Cluj, care-i reprezintă pe salariaţii Imprimeriei Ardealul. Liderul sindical George Opaina a afirmat însă ulterior că semnatura de pe anexa respectivă nu-i aparţine, rezultând astfel că a fost comis un fals.

În data de 11 octombrie 2019 au fost emise noi preavize de concediere pentru 22 de angajati de la Sucursala Imprimeria Ardealul Cluj, iar, in perioada 25-28 noiembrie, le-au fost comunicate la domiciliu deciziile de concediere emise si semnate de administratorul special Dragoș George Constantinescu si de reprezentantul administratorului judiciar Victrix Capital SPRL, avocatul Marius Cristian Ghiță.

Deşi, conform Codului Muncii, deciziile de concediere își produc efectul de la data comunicarii acestora salariaților, cei 22 de angajați de la Imprimeria Ardealul au fost radiați anterior din REVISAL, în perioada 15-18 noiembrie.

Aceste decizii de concediere au cauzat atât pierderea locurilor de muncă de către cei 22 de angajați cât și închiderea activității de tipografie și desființarea Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj, fapt care ar putea determina intrarea în faliment a companiei Coresi, cauzând astfel o pagubă evidentă, majoră și ireparabilă.

Scoatere frauduloasa la licitatie a tipografiei clujene

În urma solicitării administratorului special şi a convocarii de catre administratorul judiciar, Adunarea Creditorilor Companiei Nationale a Imprimeriilor Coresi SA a adoptat in data de 12 septembrie 2019 o hotararea prin care a fost aprobata vanzarea proprietatii imobiliare situata in municipiul Cluj-Napoca B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 146 , unde se afla sediul Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj si terenul aferent acestuia, in suprafata totala de 15.070 metri patrati. Hotararea este lovita de nulitate absoluta intrucat au fost eludate, cu buna stiinta si cu rea-credinta, dispozitiile imperative ale art. 101 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, care prevad ca, daca modificarea planului este propusa de debitor, ea va trebui sa fie aprobata de adunarea generala a actionarilor/asociatilor.

Vanzarea proprietatii imobiliare susmentionate constituie o modificare majora a planului de reorganizare care a fost propusa de debitorul Compania Nationala a Imprimeriilor Coresi SA, prin administratorul judiciar Victrix Capital SPRL, care ar fi trebuit sa convoace in prealabil Adunarea Generala a Actionarilor , pentru a aproba aceasta vanzare, ori administratorul judiciar nu a realizat o astfel de convocare si nu a obtinut o astfel de aprobare.

Pe de alta parte, evaluarea proprietaţii imobiliare în cauză la un preţ de pornire de 14.927.000 euro, exclusiv TVA, este vădit frauduloasa şi păguboasă având în vedere că imobilul este situat în zona centrala a municipiului Cluj-Napoca, în care pretul de piaţă la terenuri este de 2.000 euro/metru patrat, şi că, raportat la acest preţ, valoarea totala a terenului scos la vânzare este de peste 30.000.000 euro, rezultând o valoare dublă faţă de evaluarea propusă de administratorul judiciar şi aprobată de Adunarea Creditorilor.

Evaluarea imobilului doar la jumătate din valoarea sa de piaţă constituie, în opinia noastra, un indiciu că se pregăteşte o licitaţie cu dedicaţie şi reflectă o tentativă de fraudă substanţială.

În pofida acestor nelegalităţi evidente şi grave, în data de 25 noiembrie 2019, dupa ce au fost comunicate deciziile de concediere, la sediul Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj a fost afisat un inscris intitulat „Publicatie de vanzare”, care poarta antetul Victrix Capital SPRL si un numar de inregistrare, dar nu este semnat si stampilat, fapt care atrage nulitatea acestuia.

Conform acestui inscris, Victrix Capital SPRL anunta, in calitate de administrator judiciar al Companiei Nationale a Imprimeriilor Coresi SA, scoaterea la vanzare prin licitatie publica, la pretul de pornire de 14.927.000 euro, a activului imobiliar format din doua amplasamente alaturate, situate in municipiul Cluj-Napoca B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 146 judetul Cluj, în suprafaţă totala de 15.070 metri pătrati, respectiv teren intravilan cu constructii in suprafata de 13.937 metri patrati si teren intravilan cu constructii in suprafata de 1.133 metri patrati. În acest inscris sunt prevazute si cele 10 termene stabilite pentru licitatie, primul termen fiind fixat in 5 decembrie 2019. In mod suspect, administratorul judiciar a refuzat sa comunice date privind mersul licitatiei reprezentantilor Sindicatului Liber al Tipografilor din Cluj.

Sesizarea DNA

Angajaţii concediaţi de la Imprimeria Ardealul au formulat contestaţii la Tribunalul Cluj şi asteaptă să li se facă dreptate în justiţie, după ce au fost dezamăgiţi de politicienii şi guvernanţii de toate culorile. Totodată, la jumatatea lunii decembrie 2019, Sindicatul Liber al Tipografilor din Cluj a formulat plângere penală pentru abuz în serviciu şi fals împotriva administratorului judiciar şi a administratorului special ai companiei Coresi, care a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 860/P/2019. După circa o săptămână, aceasta unitate de parchet a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Direcţiei Nationale Anticorupţie.

DNA este ultima speranta a angajaţilor concediati de la Imprimeria Ardealul, în condiţiile în care judecatorul sindic desemnat de la Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila, a avut până acum o atitudine suspect de indulgentă faţă de abuzurile şi fraudele administratorului judiciar şi administratorilor speciali ai companiei Coresi. Astfel, judecatorul sindic nu s-a pronunţat asupra unei cereri de înlocuire a administratorului judiciar formulată cu aproape un an in urma, a respins cererea de anulare a vanzarii sediului Imprimeriei Ardealul cu terenul aferent şi a amânat judecarea cererii de suspendare şi de anulare a preavizelor de concediere a celor 22 de angajaţi la o dată până la care au fost emise deciziile de concediere.

Nu este exclus ca această indulgenţă să-şi aibă explicaţia în relaţiile suspuse din lumea politică şi din serviciile secrete ale reprezentantului legal al administratorului judiciar Victrix Capital, avocatul Marius Cristian Ghiţă. Aşa cum am mai arătat, avocatul Ghiţă a fost coleg de facultate cu fostul premier Victor Ponta şi este un apropiat al fostului şef al SIE, generalul Silviu Predoiu, care, după pensionare, a devenit consilierul preşedintelui Pro Romania, Victor Ponta, şi şi-a deschis firmă de consultanţă taman în sediul Victrix Capital.

SC Exintell Consult SRL are sediul la asdresa Bdul. Ion Mihalache 65 CORP A Et. P Ap. 1 Cod 011174, fiind controlată 100% de fostul general SIE, Silviu Predoiu. La Ap. 7 are sediul și Victrix Capital.

Să nu uităm că, bogată în terenuri şi construcţii, Compania Naţionala a Imprimeriilor Coresi a intrat în insolvenţă, iar Victrix Capital SPRL a fost desemnată administrator judiciar după ce Ponta a devenit prim-ministru.

Silviu Predoiu

Plângeri penale ce tronează de ani buni la DNA

„Procurorii DNA se fac că investigheză de mai bine de 6 ani, însă nu avem nici un rezultat. Compania Victrix Capital ar fi comis mai multe infracțiuni cu sprijin politic.”, afirmă reprezentantul Sindicatului Liber al Tipografilor Cluj.

Conducerea Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi a recunoscut că faptele sesizate la DNA din dosarul de la Craiova sunt reale. Directorul CNI Coresi(la acea dată), Ilie Marius Bogdan, a declarat că vânzarea sediilor și construirea altora, mai mici, reprezintă o modalitate de adaptare la noile condiții ale pieței tipografice, care presupun activități mai restrânse.

Adunarea Generală a Creditorilor (AGC) a decis (8 ianuarie 2014) structura Comitetului Creditorilor (CC), compusă din: reprezentanții ANAF (din partea creditorilor bugetari), precum și reprezentanții Heidelberger Druckmaschinen Romania SRL și ai Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) – din partea creditorilor chirografari. CC în această componență a aprobat (6 februarie 2014) cu majoritate de voturi vânzarea prin negociere directă a activului Imprimeria Oltenia, situată în cartierul 1 Mai (str. Dr. Nicolae Ionescu Sisești nr. 21) din Craiova. Imobilul, constând în teren și clădiri (14.402 mp), a fost înstrăinat două luni mai târziu (18 aprilie 2014) către Dapo Euro Imob SRL Galați, contra sumei de 1.680.000 de euro inclusiv TVA.

Raportat la suprafața vândută, rezultă un preț de 117 euro/mp. Interesant este că ANAF s-a opus vânzării activului prin negociere directă. „Raportat la faptul că societatea debitoare se află în perioada de observație, valorificarea bunurilor din patrimoniu este o situație de excepție. Din interpretarea dispozițiilor Legii insolvenței, în special art. 49, se desprinde ideea conform căreia în perioada de observație se pot valorifica doar o serie de bunuri nesemnificative, în special cele mobile, supuse degradării, și doar în mod excepțional bunuri imobile, iar în cazul bunurilor garantate, cu respectarea prevederilor art. 39 din Legea insolvenței. În aceste condiții, instituția acordă un vot negativ cererii administratorului special, întrucât măsura tinde la diminuarea patrimoniului“, se arată în procesul-verbal al ședinței CC din 6 februarie 2014.

Vânzarea a fost totuși aprobată prin votul RAAPPS și al Heidelberger Romania SRL. Ulterior (24 februarie 2014), problema vânzării imprimeriei a fost pusă și în cadrul ședinței AGC, unde ANAF a cerut ca „valorificarea bunului să se efectueze prin metoda licitației publice cu strigare“. Obiecțiile au fost respinse prin votul decisiv al RAAPPS.

Afacerile imobiliare prin CNI Coresi

Pentru relocarea producției de la Craiova, CNI Coresi a cumpărat teren într-o altă locație. Este vorba despre achiziția a 3.263 mp în cartierul Craiovița Nouă (str. Constantin Brâncoveanu nr. 38C), la prețul de 140 euro/mp. Numai pentru teren, compania a cheltuit circa 457.000 de euro. La această sumă se adaugă 742.000 de euro pe proiectarea și execuția noilor spații de producție, conform ofertei acceptate a Road and Civil SRL Craiova, termenul de execuție fiind de șase luni.

Așadar, noua locație din Craiovița Nouă a Imprimeriei „Oltenia“ este estimată la 1,2 milioane de euro, câștigul efectiv al societății raportat la activele vândute fiind de doar 480.000 de euro. Toată afacere a fost una în detrimentul Coresi și în avantajul rechinilor cu grade interesați de proprietățile imobiliare.

CNI Coresi a comunicat încă din 2014 că Victrix SPRL are intenția de a vinde și Imprimeria Ardealul din Cluj-Napoca (bulevardul 21 Decembrie 1989), în suprafață de 15.000 mp, prețul de evaluare fiind de 3,5 milioane de euro(2014).

Spațiul din cartierul 1 Mai ar fi fost revândut de către Dapo Euro Imob SRL la un preț mult mai mare, către un mare retailer alimentar.

Dosar Penal 366 P 2014 by Matei Florin on Scribd

Ponta, printre reclamații la DNA

La sfârșitul anului trecut (4 decembrie 2014), Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România (USTR), reprezentată de președintele Mircia Giurgiu, a depus un denunț la DNA – Serviciul Teritorial Cluj, în care îl acuză pe directorul Ilie Marius Bogdan că „încearcă să transforme compania de stat într-o simplă agenție imobiliară personală, la dispoziția sa și a apropiaților“. Directorul ar fi „întârziat deliberat efectuarea plăților către furnizori și colaboratori, tocmai pentru ca unul dintre creditori să ceară deschiderea procedurii de insolvență“. În legătură cu Imprimeria Oltenia, sindicatele spun că este evidentă „intenția CNI Coresi de a prejudicia activele companiei, fiindcă prețul terenului și costurile construcției prefigurate în specificațiile tehnice oficiale se apropie de prețul la care a fost vândută clădirea sediului central al imprimeriei și terenul aferent“.

„Prin toate cele relatate, considerăm că reiese în mod cert intenția de falimentare a CNI Coresi SA, coordonată de interese îndoielnice și într-un mod infracțional, fiind vorba de zeci de milioane de euro ce urmează a fi pierdute de o companie a statului român“, se mai arată în sesizarea înregistrată la DNA Cluj. Dosarul a fost declinat și înregistrat la DNA – Serviciul Teritorial Craiova pe 22 decembrie 2014. Procurorii anticorupție au precizat că „în acest moment nu este începută urmărirea penală față de vreo persoană“ în dosarul „Imprimeria Oltenia“. Denunțul depus la DNA este formulat împotriva lui Ilie Marius Bogdan – director general interimar al CNI Coresi SA, Victrix Capital SPRL – administrator judiciar al companiei aflate în insolvență, Hegedus Csilla – în calitate de ministru al culturii și Victor Ponta – în calitate de prim-ministru și ministru interimar al culturii.

Sindicatul Liber Al Tipografiilor – Plangere Penala – 13.12.2019 by Matei Florin on Scribd

Realitatea Media, calul troian pentru Coresi SA

Potrivit unui raport al Victrix Capital SPRL, printre cauzele intrării în insolvență a CNI Coresi SA s-au numărat și restanțele la plata chiriei de către Realitatea Media SA – societatea care operează licența Realitatea TV, în perioada 2009-2011, în valoare de 2,8 milioane de lei. De altfel, Realitatea Media SA a cerut insolvența Coresi pentru despăgubiri în valoare de cinci milioane de euro, contravaloarea investițiilor pe care le-ar fi făcut în sediul debitoarei din Casa Presei Libere. Realitatea a câștigat despăgubirile la Tribunalul Municipiului București (TMB), dar sentința a fost casată și trimisă recent spre rejudecare de către Curtea de Apel (CA) București. 

Adrese la Ministerul Culturii…

Lupta Sindicatului Liber al Tipografilor din Cluj a rămas fără o soluție clară, iar din acțiunile Victrix SPRL se obervă intențiile clare de a vinde toate activele și proprietățile CNI CORESI.

VICTRIX SPRL are un istoric dubios în legătură cu devalizarea Stațiunii Băile Herculane.

Procurorii DIICOT au avut o operațiune spectaculoasă prin care au reținut șapte oameni de afaceri, avocați și executori. Anchetatorii i-au reținut atunci pe Gheorghe Brad, fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, pe omul de afaceri Alexandru Gavrilescu, proprietarul Hotelului Dacia RRT București, și pe soția sa Antonela, pe avocații Istrate Rusu, Marius Ghiță și Mioara Dumitrache (reprezentant al administratorului judiciar al SC Hercules SA, consorțiul Victrix Capital SPRL – CII Dumitrache Mioara), respectiv pe Vasile Dumitru, lichidator judiciar. Potrivit DIICOT, cei șapte erau suspectaţi de „constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare a banilor, abuz în serviciu, șantaj și sustragere de sub sechestru”. Toți erau prezenți la un termen într-un dosar de insolvență și au fost duși la audieri.

”Șeful de la Victrix, Cristian Marius Ghiță, a reușit să scape de brațul lung al legii cu ajutorul oamenilor cu multe grade din spatele său”, afirmă surse din cadrul Sindicatului Liber al Tipografilor din Cluj.

Atât oamenii lăsați pe drumuri de acești rechini care jefuiesc activele statului fără nici un fel de scrupule cât și jurnaliștii onești care au relatat despre aceste fapte așteaptă rezultate de la mărețul DNA ce ține aceste dosare la sertar de prea mult timp.

Oamenii sunt mai importanți decât indivizii cu grade ce jefuiesc România!

i6791A by Matei Florin on Scribd

r6791A by Matei Florin on Scribd

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button