
Ca să vedeți cât de mult se fură în România și cât de mare este prostia și trădarea în interiorul clasei politice este suficient să te uiți la modul în care a fost abordată probleme energetică.
Timp de 33 de ani companiile din energie au facturat profituri colosale către români fără a investi deloc aici, fiind simpli speculatori ai poporului român.
Aproape 8 miliarde de euro reprezintă banii pe care statul va trebui să îi dea către companiile din energie numai în acest an. A fost soluția adoptată de către PSD, PNL și USR și prin care România este golită de resurse.
Din cei 8 miliarde de euro România avea opțiunea de a finaliza cele două reactoare atomice de la Cernavodă și creștea producția de energie a țării cu 20%. Nu doar că nu mai importam energie dar ajungeam să exportăm energie și în acest fel prețurile ar fi fost controlate pe piața internă.
De asemenea cu acești bani se putea subvenționa montarea de panouri solare la locuințe sau afaceri și acest lucru de asemenea ar fi dus la o creștere a producției de energie și automat o scădere a prețurilor datorită excedentului de pe piață.
Alegerile făcute de către ministerul energiei au fost îndreptate cu fața spre distribuitori și cu spatele către producătorii români căpușați și către propriul popor.
Acum plătim mâșăviile celor care conduc țara și care sunt fie trădători, fie hoți, fie proști. Toate aceste trei calități adunate reprezintă bomba atomică care a adus România în această stare.

