Foarte multe blocuri din București nu au, nici până acum, apă caldă și/sau căldură. Cine nu are centrală, se luptă cu temperaturi sub 20 grade Celsius, iar printre acești oameni se numără copii și bătrâni.
Frigușor Dan susține că prețul gigacaloriei va crește și de abia la 1 noiembrie vom afla cât din prețul final al gigacaloriei va fi plătit de primărie și cât de către cetățeni. Primarul mai susține că „în momentul de faţă pentru toată lumea e nerentabil să dea energie termică”.
Nicușor Dan vine cu vești proaste pentru locuitorii capitalei. Edilul spune că și în această iarnă mulți bucureșteni vor tremura de frig din cauza problemelor care apar la rețeaua de termoficare. „Ce am făcut eu anul ăsta se va vedea din păcate începând cu iarna următoare. Ce pot să spun este că iarna asta o să fie puțin mai bine decât anul trecut, ceea ce înseamnă că o să avem mulți bucureșteni care o să aibă același disconfort, din păcate”, a spus Nicușor Dan
„În vara anului trecut multe revizii nu s-au făcut tocmai pentru că a fost campanie electorală. Pentru că administrația precedentă nu a vrut să deranjeze bucureștenii, anul ăsta peste vară am deranjat bucureștenii și asta înseamnă că o să fie un pic mai bine. Acolo unde s-a intervenit nu o să mai crape iarna pentru că s-a intervenit vara. Nu am avut nici forța, nici proiectele, nici banii pentru a face mult mai multe lucrări, iarna cealaltă o să fie mult mai bine”, a mai spus Nicușor Dan.