Actualitate

Fiecare cu problemele lui – Klaus Iohannis: „Trebuie să acționăm prompt în fața valului 4. Vaccinarea rămâne cea mai bună armă”

Președintele României a ținut să precizeze că valul 4 a lovit România, iar vaccinarea rămâne cea mai bună armă împotriva pandemiei. Florin Cîțu aruncă țara în haos, iar Iohannis îl urmează orbește în acest drum. Campania de vaccinare este un eșec al Guvernului Cîțu, iar Klaus Iohannis se pare că intră în acest joc.

”Mă bucur să particip astăzi la acest moment solemn, prin care celebrăm activitatea Spitalului Militar Central, un pol de excelență al medicinei militare românești.

Astăzi, rolul Spitalului Militar Central rămâne unul fundamental, de continuator al tradiției militare și de asigurare a performanței actului medical.

Mobilizarea excepțională în răspunsul la pandemia de COVID-19, precum și implicarea dumneavoastră în campania de vaccinare demonstrează capacitatea exemplară de a garanta protejarea și apărarea cetățenilor noștri.

Pandemia de COVID-19 nu este însă încheiată și vă solicit atât dumneavoastră, cât și celorlalte unități sanitare direct implicate să acționați prompt în acest al patrulea val. Știm deja care sunt măsurile care trebuie luate la nivelul spitalelor și sunt convins că veți depune toate eforturile pentru salvarea vieții semenilor noștri. Cea mai bună armă împotriva acestui virus rămâne însă vaccinarea. Imunizarea unui număr cât mai mare de persoane, comportamentul preventiv și respectarea măsurilor sanitare sunt soluțiile pentru a depăși cu bine și această nouă perioadă complicată din punct de vedere epidemiologic.

Sunt impresionat de eforturile dumneavoastră extraordinare, de dăruirea pe care atât conducerea unității, cât și personalul medical au dovedit-o din plin în aceste luni de grea încercare.

Viitorul depinde de oamenii prezentului, iar profesionalismul dumneavoastră, al celor care vă desfășurați activitatea aici, va scrie cu siguranță o filă de istorie în fața căreia generațiile viitoare se vor înclina cu mândrie și respect.”, a spus Klaus Iohannis.

Back to top button