Magazin

Fermierii se revoltă: „Președintele României nu mai e Iohannis, e Zelenski”

România încă analizează situația în privința cerealelor ieftine din Ucraina, cărora le-a creat coridor pentru a ajunge în zonele defavorizate din lume, dar care, între timp, au ajuns să invadeze piața locală și să provoace fermierilor pagube de sute de milioane de euro.

În acest timp, Ungaria și Polonia au interzis importul de cereale și alte produse de bază din Ucraina, iar Slovacia li s-a alăturat luni în acest demers.

Ministrul Petre Daea a anunțat că se gândește la o soluție care să nu supere nici Bruxelles-ul, nici fermierii români.

Asta, în timp ce Comisia Europeană a acordat producătorilor din țara noastră ajutoare de 10 milioane de euro în contul unor pagube estimate de 200 de milioane de euro.

Până și Bulgariei i-a fost alocată o sumă mai mare decât României.

Cu ochii peste graniță la guvernele care iau măsuri pentru protejarea piețelor locale, fermierii români au dat în clocot.

„Este strigător la cer! Era de așteptat, pentru că țipătul nostru de disperare este de mai mult timp și nu s-a luat nicio măsură.

Iar acum dl. Klaus Iohannis iese din nou cu niște declarații care nu ne ajută cu nimic. Trebuiau oprite la timp aceste exporturi de cereale prin țara noastră și vânzarea lor în Țara românească și în Europa pentru, că nu s-au ținut de promisiune.

Ei au spus că vor tranzita Țara Românească și vor merge în țările sărace din Africa. Iar cei de la comunitatea europeană ne-au acordat o sumă de batjocură. Noi avem nevoie de 200 de milioane de euro. Au fost pe stoc trei milioane de tone (de cereale) și două milioane de tone sunt vândute sub prețul de cost al producției. Noi deja suntem în faliment. Nu se știe dacă mai avem posibilitatea să mai începem anul agricol.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button