Cele opt spitale promise de PSD în campania din 2016 şi înscrise şi pe lista de obiective a mult trâmbiţatului program de guvernare au rămas încă la stadiul de idee.
Deşi ne aflăm după mulți ani de guvernare PSD şi tot atâtea guverne, cele 8 spitale regionale rămân în continuare un vis.
Actualul ministrul al Sănătății recunoaște, într-un moment de sinceritate, că avem prea puţine spitale publice finalizate în ultimii 30 de ani, al cărui partid a fost la guvernare mai mult de 20 de ani în ultimii 30 de ani.
Însuși Rafila e ministru de un an și a fost criticat dur atât de opoziție, cât și de o parte a societății civile că a tergiversat toate proiectele de construire a unor noi spitale în România.
Partidul AUR a promis construirea unui spital din banii alocați partidelor politice. În acest moment, legea nu permite construirea unui spital din acei bani, aceștia putând fi folosiți pentru presă, salarii și sedii sociale.
AUR este singurul partid care s-a ținut de cuvând și nu a cheltuit niciun ban din subvenția publică, dovada fiind la AEP, în timp ce PSD și PNL au accesat sume colosale din banii românilor.