Internațional

Erdogan s-a răzgândit – Turcia nu mai cumpără avioane americane F-35 și cere banii înapoi

Guvernul turc a cerut Washingtonului să îi ramburseze suma de 1,4 miliarde de dolari pe care i-a avansat pentru achiziționarea avionului de luptă din generația a cincea produs de Lockheed Martin.

În plină campanie pentru alegerile prezidențiale, ministrul de Externe Nevlut Cavusoglu a acuzat cu asprime Statele Unite în declarații, în care cere asumarea răspunderii pentru ceea ce este considerat de Ankara ca fiind un joc murdar al Washingtonului.

Iată ce a spus acesta: „„Vrem banii noștri acum. Vrem să primim înapoi ceea ce am plătit. Prietenii noștri din minister s-au întâlnit și au trecut în revistă pașii pe care îi vom face de acum înainte”.

Totul a mers prost în 2019, când Ankara a încorporat sistemul de apărare aeriană S-400 achiziționat din Rusia. Statele Unite au expulzat apoi Turcia din proiectul F-35, considerând că este incompatibil să furnizeze tehnologie sensibilă precum cea a aeronavei de generația a cincea unei țări care își încredințează apărarea industriei militare ruse prin achiziționarea unui sistem conceput să doboare chiar avioanele de luptă F-35.

Turcia a susținut atunci că este capabilă să opereze ambele sisteme fără a pune în pericol secretele F-35. Dar Statele Unite au rămas neclintite pe poziţia adoptată. Sancțiunile pe care le-au impus partenerului lor au fost percepute în Turcia ca o ofensă națională și s-a amintit că Statele Unite nu au impus nicio pedeapsă Indiei, care a primit și ea sistemul S-400 de la Rusia.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button