știu că boala nu ne va îngenunchea pe toți – CURIERUL ROMÂNESC
Distribuți acest articol

Institutul Elie Wiesel îl atacă pe Ioan Aurel Pop președintele Academiei Române pentru că nu face agenda instituției. Aceast institut încearcă să lovească în esența și valorile poporului român sub umbrela holocaustului și antisemitismului. Academia Română nu are datoria de a lupta pentru agenda unei instituții cu control extern ce căpușează statul român cu ajutorul clasei politice.

În acest atac Elie Wiesel acuză Jandarmeria Română și președintele Academiei Române pentru că nu ar fi pomenit de anumite acțiuni repoprabile din perioada interbelică.

„Ion Aurel Pop ignoră iarăși memoria victimelor Holocaustului. Academia a găzduit ieri, 1 aprilie 2021, o manifestare pentru aniversarea a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. În cuvântul din deschidere preşedintele Academiei a declarat, printre altele, că „Jandarmeria Română s-a acoperit de glorie şi pe câmpul de luptă[…] cu precădere în cele două războaie care ne-au marcat destinele în secolul XX”.

Nici unul dintre vorbitorii care i-au urmat nu au menţionat rolul pe care instituţia Jandarmeriei l-a avut în exterminarea evreilor şi romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La răstălmăcirea istoriei Holocaustului au contribuit şi imaginile care erau proiectate. Organizatorii au considerat potrivit să ilustreze evenimentul, printre altele, şi cu portretele unor criminali de război: Constantin Z. Vasiliu şi Ioan Topor, comandanţi ai Jandarmeriei a căror responsabilitate pentru moartea evreilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria este de necontestat.Istoricul Ioan-Aurel Pop a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment că Academia Română „asigură paza, protecţia şi ordinea în cultură”.

Din păcate, se pare că sub protecţia președintelui Academiei nu se regăseşte ordinea spiritului critic în citirea istoriei.”, notează institutul Elie Wiesel.


Distribuți acest articol