PMP a decis fuziunea prin absorbție cu PNL. Cele două partide au stabilit un calendar privind procesul de fuziune urmând ca în perioada imediată echipele de negociere să stabilească ce primește PMP.
PNL a desemnat azi în ședința Biroului Executiv echipa care va negocia procesul de fuziune. În urmă cu trei săptămâni, conducerea PMP a votat în unanimitate începerea acestor negocieri.
Negocierile cu PMP ar fi început încă de pe vremea când Ludovic Orban conducea partidul, însă au fost finalizate sub conducerea lui Florin Cîțu.
Partidul condus de Cristian Diaconescu numără în prezent 2300 de consilieri. PMP împreună cu PNL dispun de același număr de consilieri locali în Consiliul General al Municipiului București dar și în sectoare. De asemenea, în PNL ar urma să intre 50 de primari.
Potrivit surselor G4Media.ro, fostul președinte Traian Băsescu nu a fost implicat în procesul de negociere, el retrăgându-se din prima linie din PMP după alegerile parlamentare din 2020, când partidul a ratat intrarea în Parlament.
PNL a fuzionat în iulie 2014 cu Partidul Democrat, însă la momentul fuziunii Traian Băsescu nu mai făcea parte din PD (care a fost condus de Vasile Blaga și Emil Boc), ci își lansase Partidul Mișcarea Populară, ca vechiul pentru Elena Udrea, care a candidat la președinție.
PNL tatonează și o posibilă fuziune cu ALDE, fondat de Călin Popescu Tăriceanu.