ActualitateOpinii

După ei, Potopul! – CRITICII.RO

În loc să-și strângă mai repede catrafusele și să-și dosească bine șpăgile, ca să nu le mai dea de urmă niciun procuror, cioclii din fruntea guvernului continuă să facă, în ultimele ore cât mai stau agățați de putere, ce au știut ei întotdeauna cel mai bine: să facă rău. Aseară, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că timp de 30 de zile în România vor fi suspendate toate internările şi intervenţiile chirurgicale din cauza crizei Covid-19. Este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când guvernul ia o asemenea decizie șocantă, care, pentru mulți români, va echivala cu o condamnare la moarte. Și asta deși multe voci, chiar din interiorul sistemului medical, i-au implorat pe guvernanți, în ultimele zile, să ceară activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE, un instrument prin care un stat din Uniunea Europeană poate cere ajutor în situații de criză de la alte state membre.

Nu ar fi fost nicio rușine să se solicite acest lucru. Și alte state lovite crunt de pandemie au apelat la Mecanismul de Protecție Civilă, trimițându-și bolnavii în spitale din țările vecine. Dar liberalii de cumetrie ai lui Cîțu sunt frați de sânge cu social-democrații de curvăsărie ai lui Ponta. Vă mai amintiți de Colectiv? Și atunci s-a cerut cu disperare trimiterea tinerilor arși în spitale din Austria, Germania sau Belgia, dar ticăloșii de Ponta și Bănicioiu au refuzat cu desăvârșire să accepte așa ceva: „Avem tot ce ne trebuie, îi putem îngriji aici”, rânjeau ei, ostentativ, în timp ce acei bieți copii, care ar fi putut fi salvați în străinătate, se stingeau răpuși de infecții nozocomiale, prin spitalele românești. Ce spune astăzi Cîțu, cu același cinism, cu aceeași nepăsare față de viețile altora? „Nu trebuie să facem ceva special. Dacă va fi nevoie, vom activa acest plan. Dar deocamdată nu este nevoie.” Așa cum „nu a fost nevoie” nici la Colectiv, în al treisprezecelea ceas.

Citește și RUȘINE. Raed Arafat și Florin Cîțu se spală pe mâini și dau vina pe managerii de spitale

Ar fi fost totuși de așteptat ca activarea Mecanismului să fi fost solicitată de Arafat, un om care vine, teoretic, din sistemul medical românesc și îi cunoaște limitele, un om care, tot teoretic, nu se bate cu cărămida în piept, ca patrihoții de duminică din PNL și PSD că el e „mândru că e român”. Dar Arafat, în loc să ceară activarea, a preferat să suspende internările și intervențiile chirurgicale timp de o lună. Mesajul dat de guvernanți prin această decizie haotică și criminală este simplu: „Rămâneți să muriți acasă, noi nu vă mai putem îngriji, pentru că suntem depășiți de criza Covid-19.” Și cum să nu fie depășiți când toată vara au ținut-o tot într-un chiolhan, când însuși președintele și însuși premierul s-au lăudat că „au învins pandemia” și au mers brambura pe la concerte și tăieri de panglici la cluburi de golf? În loc să construiască măcar spitale modulare, în loc să achiziționeze paturi ATI și să instruiască personal medical pentru deservirea acestora,

 » citește întreg articolul pe: www.CRITICII.RO

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button