Dacian Cioloș critică ultima decizie a Curții Constituționale cu privire la revocarea Ancăi Dragu din funcția de președinte al Senatului. Acesta susține că CCR este extrem de politizată, iar în viitorul apropiat va avea nevoie de o reformă.
”Decizia de astăzi se bate cap în cap cu alte decizii mai vechi ale Curţii Constituţionale pe acelaşi subiect. Asta arată că avem nevoie de o reformă a instanţei constituţionale din România, mult prea politizată prin modul de numire şi acţiune a judecătorilor. Avem nevoie de o Curte Constituţională care să acţioneze ca un real arbitru, nu ca un apărător permanent al puterii în raport cu opoziţia”, a declarat Dacian Cioloş, preşedinte USR, după decizia CCR. Potrivit USR, ”practic, prin decizia luată miercuri, Curtea Constituţională stabileşte că un preşedinte de Cameră poate fi schimbat din funcţie exclusiv după pofta majorităţii parlamentare conjuncturale, fără să existe fapte care să-i poată fi imputate şi fără să fie necesar acordul grupului parlamentar care a făcut propunerea de numire”.