EconomieInternațional

Criza lovește puternic companiile Big Tech și bate tare la porțile Wall Street

Reducerile costurilor şi reducerea locurilor de muncă au devenit noua normă în rândul companiilor Big Tech, iar sectorul în ansamblu se aşteaptă la o încetinire puternică. Printre factorii determinanţi ai scăderii se numără problemele continue cu lanţurile de aprovizionare şi restricţiile de pe piaţa chineză, arată o analiză a casei de brokeraj XTB Polonia. Potrivit acesteia, costurile uriaşe ale cercetării şi construirea de facilităţi în jurul tehnologiei ştiinţifico-fantastice, într-o perioadă de creştere a costurilor de capital, sunt în mod clar un factor de stres pentru investitori, iar recesiunea, deşi încă timidă, începe să bată din ce în ce mai tare la porţile Wall Street-ului.

Potrivit documentului citat, în cazul Netflix, peste 1 milion de persoane din întreaga lume au încetat să-şi plătească abonamentele în perioada aprilie – iunie.

Acţiunile Snap au înregistrat o scădere devastatoare, de aproape 40%, după ce au publicat rezultate care ”abia” au fost în conformitate cu aşteptările.

Săptămâna aceasta, pieţele aşteaptă rapoartele trimestriale ale giganţilor tehnologici Alphabet, Apple, Amazon, Microsoft şi Meta Platforms.

”Investitorii sunt îngrijoraţi că recesiunea economică va afecta BigTech-ul, care a fost câştigătorul ultimului deceniu”, spun analiştii.

Acţiunile Meta Platforms au scăzut cu peste 50% în acest an.

Sentimentul investitorilor a avut de suferit în timpul sesiunii de vineri, pe fondul rezultatelor dezamăgitoare ale Snap Inc., care aruncă o umbră asupra modelului de afaceri ”capricios” al companiei, bazat pe reclame. Modelul funcţionează bine mai ales în perioadele de creştere economică.

”În timpul unei recesiuni, însă, când companiile reduc cheltuielile şi consumul încetineşte, poate deveni o adevărată problemă şi poate reduce veniturile. Aceasta nu este singura problemă existentă pentru Meta Platforms. Compania este angajată în dezvoltarea tehnologică costisitoare a lumilor virtuale „Metaverse”, despre care CEO-ul Mark Zuckerberg a vorbit în repetate rânduri, semnalând transformarea printr-o schimbare de marketing a numelui”, adaugă ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button