Conform propriei declarații de avere Claudiu Năsui, cel care ar trebui să se ocupe de economia românească, deține în proporție de 80% compania Bio Carpatherra. Aceasta are sediul social în Vișeul de Jos, Maramureș și conform unor informații returnate de către google compania se ocupă cu Ingineria Prelucrării Lemnului a Construcțiilor din Lemn.
Dacă analizăm datele companiei vedem un colaps finaciar total, ceea ce nu este de permis cuiva care ar trebui să ne învețe cum să ne conducem țara și se ocupă de ministerul economiei, dar el nu a reușit să performeze cu propria compania pe care a îngropat-o în datorii.
Cifra de afaceri nu trece de 50.000 de euro în general, dar în ultimii ani cu greu se mai produc 15.000 de euro anual, dar în acest timp datoriile cresc, ajungând la aproape 100.000 de euro. Deci cum este să ai o companie care nu produce suficient cât să își acopere datoriile dar să conduci România?
Practic Claudiu Năsui demonstrează că este un prost manager, un prost administrator și nu se pricepe deloc la economie. Una este să ai studii plătite de părinți prin universități străine, de unde privești cu aroganță către restul românilor și alte este economia reală, acolo unde numai cei mai buni pot rezista, cei care sunt suficienți de inteligenți încât să facă performanță fără să se hrănească din contractele publice.