Distribuți acest articol

Premierul Florin Cîțu a anunțat că îi va mări salariul președintelui Klaus Iohannis și acesta va deveni cel mai bine plătit bugetar al statului român. În momentul de față cel mai bine plătit bugetar al statului român este Marian Drăcea de la Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură.

Marian Drăcea are un salariu de 38.000 de dolari. În comparație, salariul președintelui american Joe Biden este de 33.000 de dolari pe lună.

Iohannis, salariu de 40.000$ pe lună?

Dacă noul proiect de lege al salarizării îl va aduce pe șeful statului în fruntea clasamentului, acesta ar putea avea și el un venit similar sau mai mare ca al lui Marian Drăcea.

„Obiectivul meu nu este acela de a elimina ceva, este acela de a reaşeza modul în care veniturile sunt alocate în sectorul public. Dorim să facem această legătură directă între performanţă şi venituri. În acelaşi timp avem şi câteva alte principii. Unul care a fost enunţat de foarte multe ori în spaţiul public, era vorba de salariul preşedintelui. Să fie cel mai mare în sectorul bugetar”, a declarat Florin Cîțu.

Florin Cîţu a declarat că persoanele cu funcții de conducere în administrația publică ar trebui să dețină maxim două mandate. El a precizat că va propune coaliției o măsură de acest fel. Astfel, fiecare șef din administrație va fi evaluat la fiecare trei ani și nu va putea rămâne în funcție mai mult de șase ani.

„Voi propune coaliţiei, luni, ca posturile de conducere să fie cu mandat în administraţia publică, cu evaluare la trei ani. Să ai maxim două mandate, după care trebuie să te mişti în cadrul administraţiei. Asta înseamnă un corp de funcţionari publici aşa cum se face în toate ţările dezvoltate şi cum noi încă nu avem”, a mai spus premierul.


Distribuți acest articol