Politică

Ciolacu se spală pe mâini: Ministrul penal s-a autosuspendat din partid

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, și-a anunțat demisia din funcție, iar PSD, partidul din care face parte, a apreciat conduita sa „ororabilă”. Joi, procurorii DNA au cerut Camerei Deputaților să-i ridice imunitatea ministrului social-democrat, ca urmare a cercetării sale într-un dosar de abuz în funcție.

Într-un comunicat transmis joi, PSD a transmis că „așa cum a anunțat deja, ministrul Adrian Chesnoiu dorește ca instituțiile abilitate să facă cercetările necesare pentru eliminarea oricăror suspiciuni cu privire la activitatea sa. În acest sens, domnul Chesnoiu solicită „tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare”.

De asemenea, Adrian Chesnoiu a decis să se autosuspende și din Partidul Social Democrat.

„Apreciez gestul de demnitate politică făcut de Adrian Ionuţ Chesnoiu, care a ales cea mai onorabilă cale de a-şi apăra numele şi reputaţia profesională. Performanţele profesionale ale lui Adrian Chesnoiu, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială. Le apreciez în mod deosebit şi îi mulţumesc pentru efortul depus şi rezultatele obţinute. Am convingerea că Adrian Chesnoiu va reuşi să-şi apere cu succes onoarea şi că va reveni în serviciul public!”, a scris Marcel Ciolacu, astăzi pe Facebook.

DNA investighează presupuse fapte de corupție făcute de ministrul PSD pus la Agricultură.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de șase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button