Politică

Ciolacu refuză să-și prezinte diploma de bacalaureat, deși susține că o are

Ciolacu nu prezintă diploma de bacalaureat. De altfel, toate studiile premierului sunt un permanent motiv de controverse.

Pe hârtie, CV-ul este impecabil

Pe hârtie, studiile premierului par onorabile: facultate, studii postuniversitare și masterat.

Potrivit CV-ului actual, premierul a urmat cursurile Liceului de Filologie-Istorie „Mihai Eminescu” din Buzău, în perioada 1982-1986.

A urmat cursurile Universității Ecologice din București (UEB) între 1991 și 1995. A absolvit Facultatea de Drept, din cadrul universității.

În 2004, a obținut și o diplomă în studii postuniversitare de specialitate, în management şi finanţare locală, tot la UEB.

Între 2008 și 2009, a urmat alte cursuri postuniversitare, la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti,
perfecţionându-se în domeniul securităţii şi apărării naţionale.

În 2012, a primit diploma de masterat în managementul sectorului public, la SNSPA București.

Potrivit CV-ului, premierul are și competențe lingvistice, atât în limba maternă, cât și în limbile engleză și franceză.

Studii post-universitare fără licență

Primele semne de întrebare au apărut în 2023: o anchetă jurnalistică a scos în evidență mai multe inadvertențe din CV-ul premierului.

Potrivit G4Media, din CV-ul inițial lipsea liceul pe care Marcel Ciolacu l-ar fi urmat și absolvit.

Jurnaliștii au descoperit și că Marcel Ciolacu, deși a terminat facultatea în 1995, a promovat examenul de licență abia în 2004.

Or, în 2004, potrivit CV-ului, premierul absolvise și studiile postuniversitare.

Ceea ce însemna că studiile postuniversitare au fost începute înainte ca premierul să fi absolvit universitatea.

Gluma anului: ar vorbi engleză și franceză

În CV-ul său, premierul menționează că are competențe lingvistice: limba maternă, engleză și franceză.

În ce privește competențele în limba română, premierul Ciolacu se remarcă de ani buni printr-o suită de gafe.

„Nu a picat nici un capăt azi”, declara Ciolacu după o ședință PSD.

La Bistrița, aflându-se la inaugurarea unei case polivalente, Ciolacu spunea așa: „Am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat”.

Alte gafe ale premierului: „Este foarte greu să recâștigi credibilitatea românilor”, „Voi avea toleranță zero față de drepturile omului!”, „Sunteți corupți până în măduvul oaselor!”.

În ce privește competențele în limba engleză, relevant este că Marcel Ciolacu obișnuiește să vorbească cu interlocutorii străini prin interpret. În întâlniri oficiale, premierul adresează doar câteva cuvinte de salut.

Limba franceză pare, de asemenea, o necunoscută: nu există nici un discurs înregistrat sau vreo dovadă că premierul ar vorbi limba lui Voltaire.

Anul trecut, invitat la Ambasada Franței de la București, de ziua Națională, premierul a ținut un discurs în limba română. Singurele cuvinte rostite în franceză au fost la final: „Vive la France!”.

Potrivit lui Valeriu Nicolae, în liceu, premierul a fost chiar corigent la limba franceză.

Ciolacu nu prezintă diploma de bacalaureat

În martie a.c., fostul ministru PSD Eugen Orlando Teodorovici l-a acuzat pe președintele PSD Marcel Ciolacu că nu și-a luat bacalaureatul.

A evitat să dea explicații

Premierul nu a marșat prea mult în direcția scandalurilor privind studiile sale.

În 2023, după interogațiile apărute în presă, și-a actualizat CV-ul, adăugând liceul.

La vremea respectivă, declara: „Am terminat liceul, mi-am luat Bacalaureatul, nu e nici un fel de problemă”.

A admis că a luat licența în 2004, motivând prin aceea că a trebuit să muncească.

Însă nu a lămurit cum a fost posibil să se înscrie la studiile postuniversitare, absolvite în același an cu licența, dacă nu a avut diploma universitară.

În ianuarie a.c., prezent în emisiunea „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS, premierul a afirmat că scandalul legat de diploma sa de liceu este doar un „fake news”.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button