Internațional

CEDO a decis – România este obligată să schimbe legislația, astfel încât să recunoască căsătoriile gay

Statul român este obligat să schimbe legislația, astfel încât să recunoască căsătoriile între persoane de același sex și să protejeze cuplurile LGBT+, acordându-le drepturi egale cu heterosexualii. 

Decizia a fost luată, cu 6 voturi la 1, de un complet de 7 judecători ai CEDO – reprezentanți ai Austriei (președinte de complet), Marii Britaniei, Poloniei, Bosniei și Herțegovinei, Serbiei, Armeniei și Portugaliei.

Curtea a statuat că, prin nerecunoșaterea căsătoriei în cazul a 21 de cupluri de același sex, care au adresat plângeri CEDO, România a încălcat articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”. 

În preambulul hotărârii sale, Curtea reiterează că statele membre sunt obligate să adopte un cadru legal care să permită recunoașterea și protecția adecvată a relațiilor între persoane de același sex. 

Curtea mai notează că au existat mai multe tentative ale Parlamentului României de a reglementa situația cuplurilor de același sex, însă acestea au eșuat, iar Guvernul României nu a arătat nici măcar vreo intenție de a acorda protecție juridică cuplurilor de același sex.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button