Distribuți acest articol

În noaptea de Crăciun, nordul capitalei României a devenit unul dintre cele mai poluate locuri din țară și chiar de pe planetă conform indicilor de măsurare a poluării. Bucureștiul a reușit performanța de a depăși uneori indicii de poluare din Bangladesh sau India, cele mai poluate țări din lume.

Este greu să respiri cu mască dar, în ultimele zile, parcă a fost şi mai greu fără ea, spun cetățenii din Capitală. Poluarea a atins cote record în Capitală şi în judeţul Ilfov. Zonele cele mai afectate au fost Piaţa Sudului şi Libertăţii, respectiv zona Pipera. În zona Corbeanca, limita legală maximă a fost depăşită de 15 ori. Asta ai aflat de pe platformele pentru măsurarea calităţii aerului. Dar fără ele, nu ai fi ştiut, pentru că autorităţile tac mâlc.

Mihai Drăgan, purtător de cuvânt Ministerul Mediului: ,,În momentul în care specialiştii noştri şi-au dat seama că e vorba de arderi, am avut echipele Gărzii Naţionale de Mediu toată seara în teren, până după ora 24, şi au monitorizat situaţia, să nu existe arderi necontrolate, arderi ilegale, care nu au fost raportate. Soluţiile pentru calitatea aerului sunt întotdeauna apanajul autorităţilor publice locale cu administraţia publică locală din Bucureşti, cu care am discutat de nenumărate ori şi nu am primit nimic.”, a declarat pentru Mediafax.

Arderile ilegale de la gropile de gunoi și diferite companii private, au adus Capitala sub un nor de smog. Mafia gunoaielor face ravagii în București și începem să devenim un Napoli al României.


Distribuți acest articol