George Simion, după vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău: Trebuia să pună accent pe românitate și pe inevitabila reîntregire națională ~ InfoPrut
Distribuți acest articol

Partidul AUR își respectă promisiunea făcută în timpul campaniei electorale, aceea de a cere anularea amenzilor date de către autorități în timpul pandemiei. În acest sens, George Simion a mers, alături de colegii săi, la Ministerul Justiției pentru o întrevedere cu ministrul de resort, Stelian Ion.

„Ne-am văzut cu ministrul Stelian Ion pe mai multe chestiuni, cea mai importantă fiind anularea amenzilor din timpul pandemiei. Am venit aici să discutăm și să-l informăm pe ministrul Justiției despre aceste nedreptăți pentru că privesc sute de mii de români au fost amendați în perioada pandemiei, în stările de urgență și alertă”, a declarat George Simion.

La rândul său, deputatul Antonio Andrusceac a precizat că delegația AUR a găsit deschidere la ministrul Justiției în ceea ce privește anularea amenzilor.

„Stelian Ion a înțeles necesitatea de a acționa pe problemele ridicate de noi și principala și cea mai urgentă, cea a anulării amenzilor din timpul pandemiei, acțiune care a fost declarată neconstituțională de către Curte. Noi am vorbit despre faptul că instanțele sunt blocate cu nenumărate procese și am adus în discuție probabilitatea ca și cele două comisii parlamentare – cea de petiții și abuzuri – să fie blocate de numărul foarte mare de cereri de soluționare a acestor abzuri”, a declarat Andrusceac.

Sorin Mateescu, jurist și deputat AUR, a precizat că, în cadrul întrevederii au stabilit că următorul pas ar fi elaborarea, de către Guvern, unei inițiative legislative în acest sens.

„Acesta este un demers al nostru a de a face dreptate pentru România: oamenii au fost de bună credință și nu-și permit să achite aceste amenzi care sunt destul de mari. Astfel, ar fi degravate instanțele de aceste procese, ținând cont că art. 65 din Legea 55 este neconstituțional”, a subliniat Mateescu.

Sursa : 60M.RO


Distribuți acest articol