BBC: Grupul Wagner a ucis prizonieri de război în Libia şi a primit echipament de la armata rusă
Distribuți acest articol

Distribuie acest articol!

    O anchetă a BBC a dezvăluit miercuri amploarea operaţiunilor grupului rusesc de mercenari Wagner în timpul războiului civil din Libia, care au inclus uciderea prizonierilor de război, crime de război şi aprovizionarea cu echipamente de la armata rusă, transmite Agerpres.

    BBC a intrat în posesia unei tablete care i-a aparţinut unui combatant rus al grupului Wagner, precum şi a unei „liste de cumpărături” care conţine echipament militar modern despre care experţi susţin că poate proveni numai din dotările armatei ruse.

    Rusia neagă orice legături cu grupul Wagner, care a fost identificat pentru prima dată în 2014, când le-a acordat sprijin separatiştilor ruşi în conflictul din estul Ucrainei. De atunci, a fost implicat în regiuni precum Siria, Mozambic, Sudan şi Republica Centrafricană.

    Luptătorii Wagner au apărut în Libia în aprilie 2019, când s-au alăturat forţelor generalului rebel Khalifa Haftar, după ce acesta a lansat un atac asupra capitalei Tripoli, unde se afla guvernul de uniune susţinut de ONU. Conflictul din Libia s-a încheiat cu un armistiţiu în octombrie 2020.

    Grupul este unul foarte secretos, dar BBC susţine că a reuşit să obţină acces la doi foşti combatanţi. Ei au dezvăluit ce fel de om trebuia să fii pentru a fi recrutat de Wagner, precum şi faptul că acesta nu avea niciun cod de conduită. Potrivit BBC, citat de Agerpres, nu există nicio îndoială că mercenarii Wagner ucid prizonieri, ceea ce un fost combatant a recunoscut sub acoperirea anonimatului. „Nimeni nu vrea o gură în plus de hrănit”, a spus el.

    Aceste dezvăluiri susţin şi alte informaţii prezentate în documentarul BBC „Haftar’s Russian Mercenaries: Inside the Wagner Group”. Alte dezvăluiri privesc posibile crime de război, inclusiv uciderea intenţionată a unor civili.

    Un sătean din Libia a descris pentru BBC cum s-a prefăcut mort, iar combatanţii Wagner i-au ucis rudele. În acelaşi timp, un soldat al guvernului libian a descris cum un coleg s-a predat luptătorilor Wagner, dar a fost împuşcat de două ori în abdomen. Soldatul nu a mai fost văzut de atunci şi nici alţi trei militari care s-au predat cu acelaşi prilej.

    Tableta Samsung ajunsă în posesia BBC furnizează dovezi privind implicarea mercenarilor în minarea unor zone civile. Potrivit BBC, minarea unor zone fără marcarea dispozitivelor explozive reprezintă o crimă de război. Tableta în cauză a fost lăsată în urmă de un combatant al Wagner necunoscut după ce mercenarii ruşi s-au retras din zonele de la sud de Tripoli în primăvara lui 2020. Aceasta conţine hărţi în limba rusă ale liniei frontului, ceea ce confirmă prezenţa semnificativă a grupului Wagner. De asemenea, pe tabletă se află filmări cu drona şi nume de cod ale luptătorilor Wagner.

    În acelaşi timp, BBC susţine că a primit de la o sursă din serviciile de informaţii libiene o listă de arme şi echipamente militare, un document de zece pagini datat 19 ianuarie 2020 şi despre care canalul susţine că probabil a fost găsit la o locaţie a Wagner. Documentul furnizează indicii privind cine ar putea finanţa operaţiunea. Acesta prezintă dotările necesare pentru „atingerea obiectivelor militare”, inclusiv patru tancuri, sute de arme Kalaşnikov şi un sistem radar ultraperformant.

    Un analist militar a declarat pentru BBC că unele dintre tehnologiile acestea ar fi fost disponibile doar în depozitele armatei ruse. Un alt expert, specialist în grupul Wagner, a spus că lista indică o implicare a lui Dmitri Utkin. Acesta este un fost membru al serviciilor de informaţii ruse despre care se crede că a fondat Wagner şi a numit grupul după indicativul său. BBC susţine că a încercat să-l contacteze pe Dmitri Utkin, dar nu a primit niciun răspuns.

    De asemenea, notează BBC, „lista de cumpărături” şi un alt document care conţin menţiunile Evro Polis şi „director general” îi sugerează acestui expert implicarea lui Evgheni Prigojin, un bogat om de afaceri apropiat de preşedintele Vladimir Putin.

    Oficial, grupul Wagner nu există, scrie BBC, dar se crede până la 10.000 de oameni ar fi avut cel puţin un contract cu Wagner de când grupul a început să lupte alături de separatiştii proruşi în estul Ucrainei în 2014.


    Distribuie acest articol!


      Distribuți acest articol