Nu-i de mirare faptul că actualul guvern în frunte cu Florin Cîțu vor să schimbe Avocatul Poporului. Renata Weber critică măsurile insuficiente luate până acum de ministerul de Interne privind Inspectoratul General al Poliției Române.
„Am constatat că, de fapt, nu sunt poliţişti suficienţi, clar sunt probleme în instruirea lor. În funcţie de categoriile de victime, instruirea ar trebui să fie specifică fiecărei categorii de situaţii şi ne-am referit inclusiv la problemele de echipamente pe care le au sau nu la dispoziţie„, a explicat Weber
Potrivit raportului, din răspunsurile Inspectoratelor judeţene de Poliţie reiese că mare parte dintre acestea se confruntă cu problema deficitului de personal şi cu subdimensionarea unităţilor, ceea ce afectează fie activitatea de relaţii cu publicul, fie pe cea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice la un nivel optim.
Deficitul de personal intervine de cele mai multe ori din cauze obiective, ca urmare a pensionărilor, mutărilor, detaşărilor. Mai ales, numărul solicitărilor de mutare în judeţele de domiciliu este mare, majoritatea poliţiştilor angajaţi provenind din alte zone ale ţării şi doresc să se întoarcă acasă sau să ajungă într-un loc pe care îl consideră ca având perspective mai bune.
Adjunctul Avocatului Poporului Mircea Criste a susţinut că dotarea logistică „deficitară” cu care Poliţia Română se confruntă este de natură să afecteze activitatea.
Mircea Criste a subliniat că trebuie să se aibă în vedere instruirea corespunzătoare a poliţiştilor, dotarea lor logistică adecvată şi efectuarea de demersuri pentru ocuparea prin concurs a posturilor de conducere care în prezent sunt vacante sau ocupate de persoane împuternicite.