Alianța pentru Uniunea Românilor protestează vehement față de monstruoasa înțelegere din interiorul coaliției de guvernare, în vederea validării mandatului de deputat al lui Francisc Tobă. Ignorând deliberat cererile formulate de AUR în mod repetat, dar și semnalele din spațiul public, majoritatea parlamentară a nesocotit memoria victimelor Revoluției Române și procesul de condamnare a comunismului, încă neîncheiat, votând un personaj deosebit de controversat în calitatea de deputat al Parlamentului României.

Încă de acum o săptămână, Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat solicitarea AUR referitoare la invalidarea mandatului lui Francisc Tobă. AUR reamintește opiniei publice faptul că acesta a fost exclus din partid în urma unor suspiciuni rezonabile de implicare în evenimentele sângeroase de la Sibiu din Decembrie 1989, evenimente pe care nu le-a clarificat pe deplin nici în partid, nici în fața opiniei publice.

De asemenea, deputații AUR nu au participat și nu au dat girul unei validări pe care au contestat-o permanent în ultimele săptămâni.