Atena: Procurorii au deschis o anchetă. Unele focuri au fost aprinse intenționat
Distribuți acest articol

Distribuie acest articol!

    Procurorii de la Curtea Supremă din Atena au deschis o anchetă deoarece aceștia consideră că unele dintre focuri au fost aprinse intenționat. Incendiile au făcut ravagii în Grecia, flăcările au reînviat în peninsula Peloponez în regiunile Arcadia și Elida, iar în ciuda eforturile de până acum, continuă să ardă și o zonă muntoasă din regiunea Focida. 

    La Atena, sute de oameni au protestat față de modul în care guvernul a gestionat criza incendiilor. Premierul Greciei a recunoscut că statul nu a fost la înălțimea așteptărilor, dar a promis ajutor celor care au avut de suferit. Guvernul a creat un fond special de 500 de milioane de euro din care vor fi plătite compensații. „Deși am făcut tot ce a fost omenește posibil, în multe cazuri nu a fost suficient deoarece am dat o luptă inegală cu natura”, a declarat Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei.

    Flăcările au distrus 370.000 de hectare de vegetație, o suprafață de trei ori mai mare decât media anuală din ultimele două decenii. În partea de nord a insulei, flăcările continuă să progreseze necontrolat, în ciuda eforturilor pompierilor. Foarte multe obiective turistice au fost înghițite de foc.


    Distribuie acest articol!


      Distribuți acest articol