Raed Arafat a primit o palmă din partea angajaților de pe ambulanță. Potrivit rezultatelor unui referendum, din cei 7.924 de angajați ai serviciilor de ambulanță care s-au exprimat, 7.833 au votat pentru rămânerea în coordonarea Ministerului Sănătății, arată un comunicat al ministerului.
Secretarul de stat Raed Arafat susține un proiect de act normativ, pus în transparență, privind trecerea medicinei de urgență la Ministerul de Interne. Proiectul l-a deranjat foarte mult pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a amenințat cu demisia.