Politică

Americanii se implică în politica internă din România – Ambasadoarea SUA atacă partidul AUR

Kathleen Kavalec, ambasadoarea României în Statele Unite, avertizează asupra pericolului curentelor extremiste în contextul anului electoral 2024, fără a nominaliza vreun partid, fiind întrebată de modul cum vede ascensiunea AUR.

Chestionată pe tema faptului că AUR, un partid suveranist care apare des ca al doilea în preferințele electoratului, reprezentanta SUA a precizat:

„Fără a nominaliza un partid anume, aș spune că noi credem că orice tip de extremism, de discurs al urii, orice tip de politică de dezbinare nu își are locul într-o democrație. Mai mult, apelurile la extinderea teritoriului sau la preluarea unor părți din alte țări sunt absolut inacceptabile”

Iată ce a mai spus aceasta: Așadar, sper, din nou, revenind la modul în care se desfășoară alegerile și la care alegătorii să fie educați și să aibă la dispoziție toate informațiile, să fie dezvăluite dezinformările, să se condamne extremismul, să se împotrivească acestui tip de discurs, pentru că nu face decât să servească intereselor unor țări precum Rusia să creeze acest tip de divizare și conflict în cadrul unei societăți. Așadar cred că toți ar trebui să luptăm împotriva acestui tip de politică

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button