
Ligia Deca, noul ministru al educației, a susținut astăzi, într-o conferință de presă că nu se ia în discuție închiderea școlilor datorită crizei energetice.
Și numai simpla afirmație că așa ceva nu este posibil indică faptul că această variantă a fost luată în discuție sau s-au gândit la ea.
De ce ar spune un ministru așa ceva, de ce s-ar scuza dacă nimeni nu a cerut asta?
Lidia Deca pare o persoană respectabilă, de ce o fi venind ea lângă hoții de la PSD și PNL nu putem ști. Cele două partide caută permanent persoane respectabile pe care să le scoată în față, dar real ei le sacrifică.