Distribuți acest articol

La combinatul chimic de la Turnu Măgurele sistemul a mai dat o lovitură cetățenilor. De câteva săptămâni sute de români protestează și nimeni nu îi bagă în seamă. Sunt undeva la marginea României, departe de parlament, de prefectură, unde nu deranjează pe nimeni.

Am fost acolo împreună cu colegii parlamentari din AUR și ce am găsit depășește orice limită a bunului simț: salariații nu mai primiseră banii de câteva luni, nu aveau ce pune pe masa copiiilor.

AUR nu a reușit să obțină mandat în Teleorman însă echipa și-a asumat să reprezinte fiecare cetățean al acestei țări. Nici un parlamentar PSD, PNL sau USR nu s-a dus acolo să vorbească cu ei, să le asculte problemele. I-au abandonat pur și simplu. Eu chiar îi acuz de complicitate și că știu prea bine cazul.

Vorbesc de sute de oameni abandonați de statul român.

Situația este foarte gravă deoarece cei de acolo nu își cunosc statutul de moment: sunt angajați, nu sunt angajați, de ce nu beneficiază de protecție socială din partea statului român?

În mod normal compania ar fi trebuit să îi informeze cu privire la statutul lor și să îi bage într-o formă de protecție socială. Ori aceștia refuzau să facă acest lucru și nu știm motivele. Considerăm că ITM Teleorman este complice la această inginerie, așa cum și prefectura este responsabilă. Ce face ministerul muncii, pe cine reprezintă?

Patronatul nu stă la dialog cu ei, nu le spune dacă să mai vină la muncă, dacă să nu mai vină la muncă. Pentru mine lucrurile au devenit clare: acel combinat nu este decât un tun financiar, în care unii au încasat fără să plătească. Este o escrocherie specifică anilor ’90, făcută chiar de miliardarii de carton ai anilor ’90.

Apropo: cum este să te pretinzi miliardar dar să nu dai banii pentru munca prestată la sute de români amărâți? Vă mai pretindeți și patrioți…

Astăzi ne-am interesat și este greu să spunem asta oamenilor, dar realitatea este una singură: șansele să își ia salariile devin zero deoarece compania este plină de datorii ca urmare a tunurilor aplicate și va intra în faliment.

Acum ea are un administrator special, dar am dubii mari privire la dorința lui de a face bine.

Nu înțeleg de ce organele statului, inclusiv cele de anchetă, nu își fac treaba. Unde este dreptatea pentru acei câteva sute de români?

România are nevoie de antreprenori care să fie corecți și să construiască afaceri reale. Pământul țării are nevoie de îngrășământ, el poate fi produs în România, de către companii românești, din gaz ieftin românesc. Ce face guvernul? Vinde la austrieci gazul românesc ieftin și cumpără de la ruși scump ca să îl dea antreprenorilor români.

În acest timp unii fac circ și duc în derizoriu funcția de parlamentar: cu mască, sau fără mască? Doar o abatere de la problemele reale ale țării.


Distribuți acest articol