Legea urșilor merge înainte în Camera Deputaților, după ce comisiile de Mediu și Agricultură au votat unanim ca anual să fie vânați 859 de urși. Miza nu mai este doar una tehnică, ci una politică: Parlamentul alege între presiunea locală din zonele unde oamenii spun că trăiesc cu frica atacurilor și obligația de a găsi o soluție care să nu transforme o problemă de siguranță într-o decizie luată în grabă.
Potrivit informațiilor disponibile, aproape 900 de urși ar urma să fie extrași prin vânătoare, ca cotă de prevenție, din zonele cele mai afectate de depășirea numărului admis, precum și de atacuri asupra gospodăriilor și oamenilor, cu pagube importante și chiar pierderi de vieți omenești. Formularea este dură și arată de ce proiectul a ajuns din nou în centrul dezbaterii publice: autoritățile locale cer intervenție rapidă, iar statul încearcă să arate că nu mai amână la nesfârșit o problemă care s-a agravat în teren.
Dar exact aici apare și tensiunea politică. Legea a fost trimisă la reexaminare de președintele Nicușor Dan, semn că există rezerve serioase asupra formei în care a fost adoptată inițial. Reîntoarcerea proiectului în Parlament obligă majoritatea să explice dacă această cotă mare răspunde cu adevărat realității din teren sau dacă este, mai degrabă, răspunsul grăbit al unei clase politice care preferă măsuri ferme, ușor de comunicat, în locul unei politici consecvente și transparente de gestionare a faunei sălbatice.
Un vot unanim în comisii poate părea o soluție de forță, dar nu rezolvă întrebarea de fond: cum se împacă protecția oamenilor cu protecția speciei, fără improvizații și fără decizii împinse doar de presiunea momentului? În acest caz, responsabilitatea nu mai poate fi evitată. Parlamentul trebuie să arate dacă are o strategie sau doar o reacție întârziată la o criză care a fost lăsată să crească.
