Guvernul condus de premierul demis Ilie Bolojan a anunțat, joi, 3 septembrie, că face „toate demersurile” pentru ca România să încaseze integral 770 de milioane de euro aferente jalonului 431 din PNRR. Mesajul sună bine politic, dar lasă în urmă o întrebare esențială: ce anume se încasează, de fapt, dacă banii nu sunt încă pierduți?
Controversa pornește chiar din felul în care este împachetat anunțul. Executivul vorbește despre o victorie în curs, despre o salvare a unor fonduri europene, însă miza reală pare mai nuanțată. Nu este clar deocamdată dacă România a evitat un prejudiciu sau doar încearcă să stingă o criză înainte să devină oficială. Diferența nu e de nuanță, ci de credibilitate.
Jalonul 431 este legat de noul cadru juridic privind standardele cerute de Comisia Europeană, iar disputa s-a adunat în jurul așa-numitului „amendament Fritz”, care a devenit rapid un test politic pentru guvernare. În locul unei comunicări limpezi despre stadiul real al negocierilor, spațiul public a primit formule optimiste și mesaje care sugerează că problema ar fi deja aproape rezolvată. Tocmai asta alimentează suspiciunea că Guvernul încearcă să vândă drept succes o operațiune încă nesigură.
Criticile au venit imediat. Alexandru Rogobete i-a acuzat pe Bolojan și pe Oana Țoiu de „trădare” după discuția cu oficialii europeni, iar Claudiu Manda a susținut că USR-ul și premierul demis sacrifică banii din PNRR pentru ca Fritz să-și păstreze funcția. Sunt acuzații politice dure, dar ele arată cât de repede a devenit dosarul PNRR un câmp de luptă între partide, nu o chestiune administrativă rezolvată la rece.
Miza este mai mare decât suma invocată. În joc nu sunt doar 770 de milioane de euro, ci felul în care guvernarea își gestionează relația cu Bruxelles-ul și modul în care își vinde public propriile reușite. Când un executiv anunță salvarea unor bani despre care nu e clar că erau deja pierduți, problema nu mai este doar tehnică. Devine una de transparență și de încredere politică.
În fond, aici se vede slăbiciunea veche a guvernării: preferința pentru mesajul de efect în locul explicației exacte. Iar într-un dosar atât de sensibil, această strategie costă.
