Alexandru Rogobete îl acuză pe premierul demis Ilie Bolojan că încearcă să-și construiască imaginea prin inaugurarea unor spitale al căror drum a început înainte ca el să ajungă la vârful Guvernului. Fostul ministru al Sănătății susține că proiectele nu pot fi prezentate drept merit exclusiv al actualei conduceri, fiind inițiate în guvernările anterioare.
Mesajul lui Rogobete lovește direct într-o practică veche a politicii românești: asumarea politică a unor lucrări împinse înainte de alții, dar repachetate la final ca succes propriu. Într-un domeniu în care întârzierile și blocajele au devenit regulă, disputa nu ține doar de orgolii, ci de felul în care este împărțit meritul public. Cine a pornit proiectul, cine l-a finanțat, cine l-a blocat și cine îl taie acum la panglică? Sunt întrebări simple, dar rareori răspunse limpede.
Rogobete a mai spus că s-a ocupat de ridicarea acestor unități medicale și în perioada în care era secretar de stat, și ulterior, ca ministru. Din această perspectivă, mesajul său este și o revendicare de autoritate: dacă spitalele avansează, meritul nu poate fi confiscat politic de ultimul venit la putere. Tocmai aici apare miza reală a disputei: cine controlează narațiunea despre investițiile publice controlează, de fapt, și capitalul electoral pe care acestea îl produc.
În jurul spitalelor se duce, de fapt, o bătălie pentru credit politic. Guvernele vor rezultate rapide, dar încercarea de a le revendica integral, chiar când ele au fost începute de predecesori, spune multe despre foamea de imagine din administrația centrală. Cetățenii văd clădirea finalizată; partidele vor să li se atribuie întreaga poveste. Iar diferența dintre cele două perspective rămâne exact spațiul în care se ascunde calculul politic.
Într-un sistem în care investițiile publice sunt adesea tratate ca decor de campanie, disputa despre cine își asumă spitalele spune mai mult decât pare. Nu e doar despre o inaugurare, ci despre cine își scrie singur meritele și cine plătește costul întârzierilor. Acolo se vede, de fapt, cât de subțire este granița dintre guvernare și autopromovare.
