Premierul demis Ilie Bolojan a respins luni propunerea PSD de a menține în funcțiune centralele pe cărbune, numind-o „o propunere de tip populist”. Replica vine după ce social-democrații au cerut repornirea capacităților pe cărbune, într-un moment în care sistemul energetic este deja sub presiune și marile partide își dispută deschis soluțiile pentru criza curentului.
Miza nu este doar una tehnică. PSD încearcă să împingă tema securității energetice într-o zonă politică sensibilă, acolo unde costul social al unor eventuale restricții sau scumpiri poate cântări mai mult decât angajamentele de mediu. Bolojan răspunde însă din logica inversă: dacă România încalcă jalonul de decarbonizare asumat prin PNRR, riscă să piardă sume importante. Cu alte cuvinte, fiecare pas înapoi pe cărbune poate aduce un preț bugetar direct.
Conflictul arată o ruptură clară între discursul de moment și obligațiile deja asumate de stat. PSD pare să mizeze pe un răspuns rapid la presiunea publică, chiar dacă soluția deschide alte probleme. Guvernul, în schimb, invocă disciplina de la Bruxelles și riscul de a pierde bani europeni. Întrebarea politică rămâne simplă: cine își asumă, cu adevărat, costul unei decizii care nu poate fi amânată la nesfârșit?
În acest dosar, nu este vorba doar despre cărbune. Este vorba despre credibilitatea statului, despre cine vorbește în numele interesului public și despre cât mai valorează, în practică, angajamentele făcute de România. Când energia devine armă de campanie, factura nu rămâne niciodată doar în sertarul partidelor.
