Rectorul Politehnicii București lovește în politicienii neșcoliți: când prostia ajunge la putere, educația devine dușman

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica București, a lansat un atac dur la adresa politicienilor fără consistență educațională, ajunși să conducă țara. Într-un discurs adresat șefilor de promoție ai celor 21 de facultăți, acesta a avertizat că școala este desconsiderată, pusă la zid și umilită chiar de cei care „nu au stat prea mult în ea”.

Este una dintre cele mai directe radiografii ale României de azi: o țară în care oamenii care au muncit ani pentru diplome reale sunt priviți cu suspiciune, în timp ce cei care au „făcut rost” de o diplomă ajung să dea lecții de guvernare.

Pe scurt, meritul stă în bancă, iar impostura conduce ședința.

„Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Politehnicii a spus că lumea se schimbă și este dominată de prostie. O formulare dură, dar greu de contrazis când te uiți la nivelul dezbaterii publice, la calitatea deciziilor politice și la felul în care educația este tratată în România.

Într-o țară normală, școala ar trebui să fie temelia. Profesorii ar trebui respectați, universitățile sprijinite, cercetarea finanțată, iar elitele educate atrase în administrație. În România, însă, școala este invocată în campanii, ignorată în bugete și batjocorită în practică.

Când educația devine decor, prostia devine politică publică.

Diploma reală versus diploma de decor

Mihnea Costoiu a vorbit despre cei care „au făcut rost de o diplomă” și care acum conduc. Aici este rana mare a statului român: diploma nu mai este întotdeauna dovada formării, ci uneori doar un accesoriu de CV.

Avem politicieni cu diplome luate pe repede înainte, doctorate suspecte, CV-uri umflate, studii neclare și pretenții de mari reformatori. Oameni care au tratat educația ca pe o formalitate ajung să decidă soarta celor care au luat-o în serios.

Este greu să construiești o țară a competenței când impostura are legitimație de acces în prima bancă a puterii.

Politicienii fără carte se tem de oamenii educați

Atacul rectorului atinge o realitate simplă: politicienii slabi educațional nu iubesc școala, pentru că școala îi demască. Competența este incomodă pentru impostură. Cunoașterea pune întrebări. Expertiza cere argumente. Iar omul educat nu înghite chiar orice lozincă de partid.

De aceea, educația este adesea minimalizată. De aceea, profesorii sunt tratați ca o povară bugetară. De aceea, specialiștii sunt ignorați, iar deciziile sunt luate de oameni care confundă autoritatea cu priceperea.

Într-un sistem sănătos, funcția vine după competență. În România, de prea multe ori, funcția vine după carnetul de partid, iar competența este rugată să aștepte pe hol.

Școala, umilită de cei care nu au înțeles-o

Când rectorul spune că școala este umilită de cei care nu au stat prea mult în ea, descrie perfect disprețul cu care puterea tratează educația. Politicienii se fotografiază la deschideri de an școlar, țin discursuri despre viitor, aplaudă olimpicii și promit reforme.

Apoi uită.

Uită de laboratoare. Uită de profesori. Uită de cercetare. Uită de universități. Uită de elevii buni care pleacă din țară. Uită de tinerii care vor să construiască aici, dar se lovesc de un stat condus de mediocritate agresivă.

Școala este bună pentru poze. Mai puțin pentru priorități.

România educată, gluma amară a ultimilor ani

România a auzit ani la rând despre „România educată”. A sunat frumos, elegant, prezidențial. În realitate, educația a rămas prinsă între promisiuni, subfinanțare, reforme ratate și dispreț administrativ.

Când oamenii educați pleacă, politicienii se miră. Când universitățile cer sprijin, li se vorbește despre constrângeri bugetare. Când profesorii cer respect, li se spune să aibă răbdare. Când tinerii performanți vor meritocrație, li se arată cum funcționează pilele.

Aceasta este tragedia: România educată a fost slogan. România condusă de improvizație este realitatea.

Elita noii generații primește un avertisment

Discursul rectorului a fost adresat șefilor de promoție, adică tinerilor care au muncit, au învățat și au demonstrat că pot performa. Mesajul pentru ei este dur: intrați într-o lume în care educația nu este mereu respectată, iar prostia poate ajunge să decidă pentru voi.

Este un avertisment, dar și o chemare. România are nevoie de acești tineri în industrie, cercetare, administrație, antreprenoriat și tehnologie. Problema este că statul trebuie să le ofere motive să rămână.

Nu poți cere elitei să rămână într-o țară care o tratează ca pe o anomalie și promovează mediocritatea ca normă.

Când prostia conduce, competența emigrează

Lipsa de educație devine periculoasă nu doar pentru imaginea publică, ci pentru funcționarea statului. O decizie proastă în economie poate distruge firme. O decizie proastă în infrastructură poate bloca regiuni. O decizie proastă în sănătate poate costa vieți. O decizie proastă în educație poate condamna generații.

Nu este vorba despre snobism academic. Nu trebuie ca toți politicienii să aibă doctorate sau diplome spectaculoase. Dar trebuie să aibă respect pentru competență, bun-simț intelectual și capacitatea de a asculta specialiști.

Când nu le au, prostia nu mai este doar defect personal. Devine risc național.

România nu duce lipsă de oameni deștepți. Duce lipsă de loc pentru ei

Marea ironie este că România produce oameni buni. Universitățile scot ingineri, medici, IT-iști, cercetători, profesori și specialiști care performează în țară și în străinătate. Problema este că statul român nu știe să îi pună la treabă pentru el.

Îi laudă când câștigă premii, apoi îi ignoră când cer reguli corecte. Îi folosește în discursuri, dar nu în decizii. Îi pune pe afiș, dar nu la masă.

În schimb, la masa puterii ajung prea des cei care știu să se lipească de partid, nu cei care știu să construiască.

Verdictul rectorului: lipsa de educație devine periculoasă

Mihnea Costoiu nu a făcut doar o observație despre politicieni. A tras un semnal de alarmă despre direcția unei țări. Când educația este desconsiderată, când diploma devine decor, când impostura urcă, iar meritul este împins la margine, statul începe să se degradeze.

Nu se prăbușește dintr-o dată. Se tocește. Devine mai lent, mai prost, mai corupt, mai superficial și mai incapabil să răspundă crizelor.

Lipsa de educație nu este doar rușinoasă. Este periculoasă.

Iar când cei care nu au stat prea mult prin școală ajung să conducă și să umilească școala, nu mai vorbim despre o problemă de imagine. Vorbim despre o țară care își bate joc de propria șansă.