În timp ce Marea Britanie anunță că statul va prelua controlul asupra gigantului siderurgic British Steel pentru a salva industria națională, România continuă să își închidă și să își vândă ultimele capacități industriale.
Premierul britanic Keir Starmer spune clar că securitatea economică și industria grea sunt „interes național” și că statul trebuie să intervină pentru a proteja producția strategică.
La București, discursul pare exact invers.
În timp ce britanicii naționalizează, România:
- închide combinate,
- reduce producția industrială,
- și scoate la licitație active strategice.
Sidex Galați, simbolul industriei românești, a ajuns la licitație după ani de degradare. Hunedoara s-a închis. Producția de oțel a României a căzut de la 13 milioane de tone înainte de 1990 la aproximativ 2 milioane de tone.
Iar ironia uriașă este că exact statele occidentale care ani la rând au predicat „piața liberă” și „privatizarea” încep acum să își protejeze agresiv industriile strategice.
Britanicii spun deschis:
- industria siderurgică este securitate națională,
- statul trebuie să intervină,
- iar controlul economic nu poate fi lăsat complet în mâna pieței.
În România, în schimb, politicienii au vorbit ani întregi despre „eficiență”, „restructurare” și „modernizare”, în timp ce fabricile au fost închise, combinatele falimentate, iar industria grea aproape a dispărut.
Tot mai mulți români pun acum întrebarea incomodă:
dacă britanicii își salvează industria prin intervenția statului, de ce România și-a abandonat-o?
Pentru că diferența devine tot mai evidentă:
- ei își apără industria,
- noi ne uităm cum dispare bucată cu bucată.
