Andrei Caramitru a luat-o razna. De la aplauze pentru CCR, la chemări la cătușe
Andrei Caramitru pare să fi trecut definitiv de la analiză la isterie politică. Fost lider USR, cândva prezentat drept voce „rațională” a spațiului public, Caramitru cere astăzi deschiderea de dosare penale împotriva judecătorilor Curții Constituționale. Motivul? Nu îi convine blocajul de la CCR. Aceiași judecători pe care îi aplauda frenetic atunci când au anulat alegerile prezidențiale au devenit, peste noapte, infractori care merită anchetați și pedepsiți.
Ipocrizia este stridentă. Atunci când CCR a anulat votul românilor, Caramitru nu vorbea despre „criză constituțională”, „abuz” sau „stat capturat”. Dimpotrivă, decizia era lăudată ca fiind „necesară” și „salvatoare”. Astăzi, pentru că CCR nu livrează rapid o hotărâre convenabilă, aceeași instituție devine un pericol pentru stat, iar judecătorii trebuie trimiși în fața procurorilor.
Reacția sa la lipsa cvorumului alunecă rapid într-o retorică periculoasă. Disfuncționalitatea unui mecanism constituțional este tratată ca infracțiune penală, iar independența justiției devine un detaliu deranjant care poate fi ignorat când rezultatul nu convine. Caramitru propune anchetarea judecătorilor pentru „refuzul de a munci”, o formulare mai apropiată de limbajul revoluționar decât de dreptul constituțional.
Și mai grav, fostul lider USR lansează ideea unei „guerilla juridice”, în care regulile ar trebui forțate, procedurile ocolite, iar funcționari și magistrați împinși să-și asume riscuri penale personale pentru a obține o decizie „corectă politic”. Exact genul de comportament pe care, în alte contexte, l-ar fi catalogat drept derapaj autoritar.
Caramitru nu mai caută soluții reale. Caută vinovați. Iar când instituțiile nu livrează rezultatul dorit, soluția devine simplă: dosare penale, presiune, intimidare. Este aceeași logică periculoasă în care justiția este bună doar atunci când execută comenzile morale ale momentului.
România nu are nevoie de agitatori care cer cătușe pentru judecători în funcție de propriile frustrări. Altfel, riscul este evident: un stat în care legea se aplică selectiv, iar isteria ține loc de rațiune. Haosul pe care Caramitru pretinde că îl combate ar putea fi creat chiar de cei care, în numele „salvării”, vor să calce în picioare regulile.
