Politică

Fostul premier al Poloniei, prezent la depunerea candidaturii lui George Simion: Am convingerea că va fi o forță stabilizatoare nu doar pentru România, ci și pentru întreaga UE

Președintele ECR, Mateusz Morawiecki, fost premier al Poloniei, a fost alături de George Simion la depunerea candidaturii sale pentru alegerile prezidențiale. După ce au ieșit din Biroul Electoral Central, cei doi lideri au mers la pas prin Centrul Vechi al Capitalei, până la hotelul în care a avut loc conferința de presă post-eveniment.

„Am venit la București în calitate de președinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni pentru a-l susține pe George Simion și pentru a susține democrația în România. Dacă George Simion va fi ales președintele României, am convingerea că va fi o forță stabilizatoare nu doar pentru România, ci și pentru întreaga Uniune Europeană. Împreună, Polonia și România pot deveni bastionul stabilității, securității și al dezvoltării economice în această regiune a Europei. Împreună, ca state prietene, putem deveni cu adevărat locomotiva creșterii în întreaga UE și sper ca prietenul meu George Simion să joace un rol foarte important în acest proces. Pentru mine, George, ești cu adevărat farul de speranță și dezvoltare atât pentru întreaga Uniune Europeană, cât și pentru România”, a spus Mateusz Morawiecki, în cadrul conferinței de presă.

Între timp, Biroul Electoral Central a validat candidatura lui George Simion, iar duminică CCR urmează să se pronunțe asupra contestațiilor depuse împotriva dosarului său.

„Noi avem un singur obiectiv, revenirea la democrație și revenirea la normalitate”, a spus Simion, după depunerea candidaturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button