Politică

Nicolae Ciucă: Nu ai de unde să le promiţi oamenilor pensii mai mari, dacă nu ai un buget mai mare

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Şcoala de Toamnă a Organizaţiei Seniorilor Naţional Liberali, că nu ai de unde să le promiţi oamenilor pensii mai mari sau indemnizaţii mai mari, dacă nu ai un buget mai mare şi nu ai de unde să colectezi mai mult iar singura noastră sursă de colectare este mediul de afaceri.

”Nu putem să venim să vorbim despre prosperitatea dacă noi nu vedem o proiecţie care să ne asigure că putem să vedem că la bugetul de stat, prin dezvoltarea economică, prin dezvoltarea, prin întărirea, prin consolidarea mediului de afaceri, putem să avem venituri mai mari la bugetul de stat. Nu ai de unde să le promiţi oamenilor pensii mai mari sau indemnizaţii mai mari pentru cei care au nevoie de aceste indemnizaţii sociale dacă nu ai un buget mai mare şi nu ai de unde să colectezi mai mult. Singura noastră sursă de colectare este mediul de afaceri., a declarat Ciucă în cadrul reuniunii.

Preşedintele PNL a arătat că sunt oamenii de afaceri români şi străini care îşi plătesc taxele în România. ”Obiectivul nostru principal este să-i ajutăm pe aceşti oameni să-şi dezvolte afacerile. Obiectivul nostru trebuie să fie să pregătim o forţă de muncă mai bine calificată”, a subliniat liderul liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button