Politică

Dezastru pentru Rareș Bogdan – Pensionarii speciali devin tot mai numeroși

În luna iulie 2024, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost de 11.696 de persoane, înregistrând o creștere de 108 persoane față de luna anterioară.

Majoritatea acestora (5.651) sunt beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, conform datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Beneficiarii Legii 303/2002 au avut cea mai mare pensie medie de serviciu, însumând 25.049 lei, din care 21.984 lei provin din bugetul de stat și 6.833 lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform informațiilor prezentate de Agerpres.

CNPP a raportat că în luna iulie, 805 persoane au beneficiat de pensii conform Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, cu o pensie medie de 6.661 lei, din care 3.151 lei suportați din bugetul de stat. În ceea ce privește beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora a fost de 887 de persoane, iar pensia medie a fost de 5.744 lei (cu 3.297 lei suportați de la bugetul de stat).

Conform informațiilor CNPP, 1.384 de pensionari beneficiau de pensii de serviciu conform Legii 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu o pensie medie de 12.940 lei, din care 8.296 lei suportați din bugetul de stat.

De asemenea, 667 de persoane de la Curtea de Conturi au beneficiat de pensii de serviciu, cu o pensie medie de 9.885 lei, din care 3.138 lei provin din bugetul de stat.

În plus, conform Legii 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor, un număr de 2.292 de pensionari au avut o pensie medie de 6.509 lei, din care 3.634 lei suportați din bugetul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button