Politică

Șoșoacă și-a exclus soțul din partid – Silvestru Șoșoacă își acuză soția de abuzuri: „Mi-e scârbă! De trei ani o duc rău cu ea”

Soțul Dianei Șoșoacă a fost exclus din partidul SOS, după o săptămână de dispute publice între Silvestru Șoșoacă și soția lui. Silvestru Șoșoacă își acuză soția de abuzuri.

Decizia a avut loc în urma votului Comitetului Național al SOS, convocat de două treimi din filialele partidului, conform declarațiilor Dianei Șoșoacă în live-urile făcute pe Facebook în weekend.

Conform unui comunicat de presă al SOS, Diana Șoșoacă s-a abținut de la votul excluderii soțului său, iar în ședința plenară a comitetului au mai fost excluși și Mihai Rapcea (vicepreședinte), Vasile Tivadar, Adrian Pinoșanu și Mustăciosu Silviana. Din Biroul Executiv al partidului a fost exclus un membru fondator și vicepreședinte (Marcel Viziteu).

Șoșoacă a spus despre relația cu soțul său că politica și căsnicia sunt ”separate”:

  • ”Vă rog frumos să nu mai confundați cele două chestiuni, cele două poziții. Una este faptul că eu cu Silviu suntem soț și soție și alta este că în acest partid suntem atâția oameni (…)”.

Scandalul a continuat cu un comunicat al lui Silvestru Șoșoacă, care a vorbit despre o ”decizie ilegală” spunând că proiectul politic SOS îi aparține, fiind ”principalul organizator al partidului”. Silvestru Șoșoacă a negat că ar fi fost victima unor acțiuni de intimidare și șantaj din partea servciilor secrete:

Disputa între cei doi soți din SOS a continuat toată săptămâna cu diferite acuzații făcute direct sau indirect, în care au apărut invocate și numele unei jurnaliste Nașul TV apropiată de Silvestru Șoșoacă sau al fostului jurnalist Luis Lazarus, nedespărțit de activitatea politică a Dianei Șoșoacă, care îi transmite live-urile și o însoțește la evenimente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button