Deciziile lui Cătălin Drulă și ale conducerii USR sunt contestate în continuare, mai ales în interior, dar și public. Potrivit unor surse, contestatarii se plâng că nu au drept de vot în partid și sunt luate decizii majore doar cu votul conducerii, în Biroul Național.
Cei mai revoltați membri au lansat o petiție online și acuză lipsa totală de comunicare cu conducerea partidului. Aceștia cer în documentul online unde au strâns semnături să nu li se ia dreptul de vot.
Petiția a rămas însă fără răspuns din partea conducerii USR.
În același timp tot mai mulți lideri ai partidului ies public cu acuzații. Este și cazul lui Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu, suspendat din partid la finalul anului pentru delict de opinie după ce acesta contestase lista pentru alegerile europarlamentare.
“Tot apărătorul democrației și al alegerilor libere a anulat alegerile interne USR din 2023, ca nu cumva să piardă controlul unui partid condus haotic, sau ca nu cumva Vlad Voiculescu, care nu mai are nicio treabă cu Bucureștiul și cu Filiala București, să piardă poziția de președinte al filialei, sau alții ca el. Tot nașu mic, din ce în ce mai mic, îl ține pe domnu fără CV pentru un nou mandat prin care să reprezinte românii în Parlamentul European, ocazie cu care își poate plăti și ratele la vila exotică, unde, ce să vezi, poate mai ajung și colegii din USR, ăia cu funcții…”, a scris Berceanu pe Facebook.
Nu este singurul nemulțumit de ce se întâmplă în partid.
Și eurodeputatul USR Vlad Gheorghe critică conducerea partidului, pe care o consideră total ruptă de realitate: „Mie mi se pare în mod clar că USR-ul nu merge în direcția corectă, este un lucru pe care l-am spus public, n-aș putea să spun acum altceva. Este o problemă foarte-foarte serioasă la vârful USR-ului. Mi se pare că oamenii de acolo, cei cinci care controlează singuri USR-ul sunt total decuplați și de partid, de oamenii care sunt înăuntru, dar și de societate.“, a scris europarlamentarul.