Președinta republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum toamna viitoare pe tema integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Anul viitor vor avea loc alegeri prezidențiale în republica Moldova. Comisia Europeană a decis săptămâna trecută începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și cu Republica Moldova.
Redăm mai jos postarea integrală:
”Dragi cetățeni, cu câțiva ani în urmă, am pornit, împreună, pe un drum al transformării Moldovei într-o țară mai bună. După 3 ani de mandat, am reușit să menținem pacea acasă, să întărim independența țării, să avem o guvernare alături de oameni și să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.
Viitorul nostru este în familia europeană și este necesar să spunem clar – toată țara – ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare.
Mi-am asumat să fac tot ce ține de mine pentru a duce la capăt misiunea integrării europene. Am obținut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs și am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuși. Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024.”