Justiție

Justiția îi iartă – Patronii stației GPL de la Crevedia scapă de pușcărie

Plasați de magistrații de la Tribunalul București în arest la domiciliu, patronii stației GPL de la Crevedia scapă de această măsură, fiind plasați la domiciliu, adică un concediu bine meritat.

Judecătorii au hotărât ca Ionuț Doldurea și asociatul său, Ionuț Stângă, să fie cercetați în continuare în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă.

Aceștia au fost arestaţi preventiv pe 6 septembrie, după ce în luna august, la Crevedia au avut loc mai multe explozii de amploare, urmate de un incendiu, care s-au soldat morți, răniți și pagube materiale însemnate. 

Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.

Parchetul General solicita  în instanţă prelungirea măsurii arestului preventiv, începând cu data de 5 noiembrie, aducând ca argumente faptul că a fost extinsă urmărirea penală faţă de Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, acuzaţii adăugate celei iniţiale de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Până la acel moment al urmăririi penale fuseseră audiate 158 de persoane vătămate. Dintre acestea, 132 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 26.463.543 euro şi 615.535 lei.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button