Internațional

Viktor Orban o spune direct: „Aderarea Ucrainei la UE nu coincide cu interesele naţionale ale Ungariei”

Potrivit premierului Viktor Orban, în acest moment, aderarea Ucrainei la UE şi începerea negocierilor de aderare nu coincid cu interesele naţionale ale Ungariei.

Iată ce a spus liderul ungar: „Uniunea Europeană ar trebui mai întâi să încheie un acord de parteneriat strategic cu Ucraina, iar sprijinirea acestei ţări ar trebui rezolvată într-un mod transparent, în afara cadrului bugetului UE.”

Viktor Orbán recomandă ca la următoarea întâlnire a liderilor UE, care va avea loc peste două săptămâni, să nu fie luată nicio decizie cu privire la negocierile de aderare a Ucrainei la UE.

Potrivit premierului Ungariei, este o greşeală faptul că Executivul de la Bruxelles insistă ca liderii UE să includă acest subiect pe ordinea de zi a viitoarei consfătuiri.

Viktor Orbán a afirmat că, în privinţa chestiunii aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, se poate prevedea că nu va exista un acord pe acest subiect, iar astfel, unitatea europeană ar avea de suferit.

Şeful executivului de la Budapesta a subliniat că nu trebuie să ne lăsăm forţaţi într-o situaţie în care să avem remuşcări pentru faptul că am împiedicat punerea în aplicare a unor decizii luate de alţii, întrucât Ungaria are tot dreptul să ia parte la luarea unei decizii numai dacă aceasta corespunde intereselor naţionale ale maghiarilor.

Premierul ungar a precizat că va pleda pentru ideea ca Uniunea Europeană să încheie mai întâi un acord de parteneriat strategic cu Ucraina.

În opinia sa, acest lucru ar putea dura chiar şi 5-10 ani, iar în acest răstimp, Ucraina ar putea fi adusă mai aproape de UE.

Premierul Ungariei a amintit că UE a făcut deja o astfel de greşeală: a început să negocieze cu Turcia, a promis acestui stat va deveni membru al UE, dar situaţia asta durează de 20-30 de ani, ceea ce este frustrant pentru toată lumea şi reprezintă un eşec.

Potrivit fermierilor maghiari, sute de mii dintre ei ar da faliment dacă agricultura ucraineană ar face parte din sistemul european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button