Rareș Bogdan spune că, în ciuda opoziției din PNL, el va candida din nou pentru un mandat de europarlametar. Acesta a vorbit despre colegii care îl contestă din cadrul partidului, despre care a afirmat că „sunt niște papagali”.
„Dacă-i scoți pe stradă, nu-i recunoaște nici bunica lor. Deci cei care vorbesc sunt niște papagali care în viața lor n-au făcut absolut nimic și care s-au agățat de sigla PNL.
Unii, cei care mă contestă, da, sunt niște papagali. Problema lor e că eu, deși n-am ocupat o funcție de ministru, de președinte de cameră, de comisar european, în continuare sunt în top 3 politiceni PNL ca recunoaștere și credibilitate la nivel național, alături de Emil Boc și de Nicolae Ciucă. Așa au vrut oamenii. Asta-i viața! Eu voi veni din nou la Bruxelles.
Nu știu dacă o să fiu Number one, two, three sau four. Dar voi fi la Bruxelles pe listă pentru că au nevoie de mine, nu pentru că m-ar iubi toți, că nu mă iubesc toți. Pe ăștia nu-i recunoaște nimeni. Urc cu ei în avion și trebuie să-i trag de mână, să spun: “Vedeți că ăștia sunt colegi cu mine, deși sunt de 20 de ani în politică”. Au făcut cei de la USR un studiu despre încrederea în europarlamentarii români. Sunt pe primul loc. Pe doi e Terheș. Le place, nu le place, asta e viața. N-au ce face, au nevoie de mine. Ferească Dumnezeu să fiu eu în afară!”, a spus Rareș Bogdan, sâmbătă, la un post TV.