Aflat într-o vizită oficială în Baku, președintele Iohannis a anunţat că urmează să fie semnat un nou acord între Romgaz și compania azeră Socar.
Ar urma să importăm din Azerbaidjan energie electrică din surse regenerabile.
Pentru asta, România va finanța, alături de alte trei state, construcția celui mai lung cablu submarin care va aduce pe litoralul nostru curent din zona caspică. Energia va pleca mai departe către vestul Europei.
Însoțit de o delegație din care face parte și ministrul energiei, președintele Klaus Iohannis a anunțat că țara noastră vă semna un nou contract pentru gazul azer.
Klaus Iohannis, președintele României: „Am mulțumit pentru demararea a exportului de gaze suplimentare către România, de la 1 ianuarie 2023”.
Va avea loc semnarea de către cele două companii naționale – Romgaz și Socar – a unui nou contract pentru perioada 1 aprilie 2023-1 aprilie 2024.
Asta înseamnă că, la nevoie, România va putea să folosească gaze din surse caspice. De altfel, Azerbaidjanul vrea să-și mărească substanțial livrările către toată Uniunea Europeană.